La Bucovina

Nicolae Cârlan nu dă semne că venerabila vârstă ce urmează a o împlini anul viitor (80!) i-ar putea șubrezi ritmul prezențelor editoriale ori afecta puțin obișnuita energie investită în meritorii contribuții publicistice, înfăptuiri muzeale, revelări arhivistice, inițieri de evenimente culturale ș.a.m.d. Se declară „imun la orice maladie politic(ianistă)”, ceea ce, între altele, îi îngăduie o reală detașare de zgura disputelor suspect aliniate, asigurându-i probitatea și echilibrul analizei, totdeauna primând elocvența documentului în susținerea argumentației și valoarea operei în selectarea subiectului supus analizei. Până și CV-ul său kilometric reprezintă un model de trudnică cercetare, trimiterile biografice și bibliografice înșirându-se amănunțit pe mai multe pagini, cam cât cuprinsul unei broșuri! Nu se putea ca, în anul Centenarului Marii Unirii, Nicolae Cârlan să nu fie prezent în librării cu o carte („Eminescu – La Bucovina”) care, chiar dacă înglobează contribuții mai vechi, nu poate fi considerată doar reeditare, câtă vreme aduce și interesante noutăți în sumarul materialului antologat (din păcate… și greșelile de corectură din precedentele ediții!). Atașamentul deplin și statornic al lui Eminescu față de Bucovina, „Diamant din stema lui Ștefan”, îl atestă versurile din prima tinerețe („N-oi uita vreodată, dulce Bucovină / Geniu-ți romantic, munții în lumină / Văile în flori…” – 1866) și-l continuă, în cheia revelațiilor triste și a vehemenței revoltei, publicistica poetului, exemplară ca atitudine, ton, sinceritate a implicării și temeinicie a argumentării. Mai întâi sunt antologate texte literare eminesciene, urmate de o variantă mai credibilă decât cea publicată după manuscrise a prelegerii junimiste din 1876 „Influența austriacă asupra românilor din pricipate” (utilizându-se de astă dată textul tipărit sub vegherea autorului). Se continuă cu comentarea asasinatului abominabil și raptului oneros din 1774, apoi cu „Serbarea de la Putna și strategiile ei naționale”, cu investigarea raporturilor românilor cu celelalte etnii din Bucovina și cu răsunătorul proces al Societății „Arboroasa”. O secțiune a cărții ce am putea-o intitula „miscellanea” înmănunchează contribuții eminesciene publicistice diverse privitoare la viața bisericească, învățământ, cultură, civilizație, urmate de ecouri ale prezenței poetului în posteritatea bucovineană, de un text datorat fratelui poetului, Matei, de comentariile pertinente ale lui Nicolae Cârlan, de o addenda ș.a. Puțin cunoscute au fost și au rămas (desecretizare târzie) manevrele oneroase de la sfârșitul secolului XVIII, când Habsburgii au răpit fără rușine Bucovina, iar domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, cel care a protestat, a fost decapitat de turci în Beilic. Eminescu: „Fărădelege nemaipomenită, uneltire mișelească, afacere dintre o muiere desfrânată și pașii din Bizanț, vânzarea Bucovinei va fi o vecinică pată pentru împărăția vecină, deapururea o durere pentru noi”. Ghica a fost trădat chiar de către români (nu-i nici o noutate!) – de socrul său, capuchehaie la Constantinopol, din gros mituit de austro-ungari, iar turcii l-au ucis pe domnitorul Moldovei „la sugestia” Vienei! Cum o vânzare similară avea să se petreacă și în 1812, provincia sacrificată fiind de astă dată Basarabia, este interesant de văzut mecanismul celor întâmplate în 1774-1775. Ne-o arată cât se poate de limpede corespondența dintre cancelarul Kaunitz și ambasadorul la Istanbul Thugut. Iată instrucțiunile Vienei: „Mijloacele ce le propuneți pentru a ajunge la scopul nostru (n.n.: răpirea Bucovinei) consistă în: frică, corumpere și alte mijloace convingătoare”; „sunteți deja autorisat a face promisiuni de bani și aștept numai părerea d-voastră despre quantum și quomodo într-astă privință.” La 3 iulie 1775, Thugut trimite la Viena „Socoteala speselor extraordinare și secrete care s-au făcut de subscrisul cu ocazia subscrierii Convențiunii privitoare la cesiunea Bucovinei”. Sunt menționate sumele și destinatarii: dragomanul porții, Costache Moruzi, 10.000 piaștri, Beilikci Efendi, 200 galbeni, Amejdi Efendi, asemenea, Rachid Mehmed 100 galbeni, Tahir Aga, comisarul Porții, 1000 galbeni. Dragomanul Porții, Reis Efendi, urma să primească un pumnal din aur, cu teaca de asemenea din aur, cu un „orologiu înglobat ”, ornat cu briliante „bine transparente și strălucitoare”, valorând în total 30.000 de florini. Comentariul lui Eminescu: „Însuși actele lui Kaunitz și Thugut vor adeveri că, în timp ce o putere ce de secoli se pretinde a fi conducătoarea civilizațiunei germane în Orient rupea cu toate datorințele internaționale, cu toate legile moralei publice și private, spre a sfâșia o țară slabă care nu avea altă greșeală decât de a avea districte, orașe și sate bune de furat…”
Cât se poate de adevărat, corupția ucide!