La biserică nu trebuie să mergi cu silire, ci cu mulțumire

Tot ceea ce faci din corvoadă îți vatămă sufletul. Am spus asta de multe ori. Am văzut și monahi și oameni de toate vârstele părăsind desăvârșit Biserica și pe Dumnezeu, nerăbdând strânsoarea lăuntrică sau pe cea a altor persoane. Din pricina acestei strânsori, nu numai că se împotrivește Bisericii, ci nici nu o mai vrea. Nu îl mai înrâurește spre bine. Nu rodește. O face silit, firește, pentru că a spus-o Bătrânul, a spus-o duhovnicul. Și zice: „Acum trebuie să merg, de pildă, la pavecerniță”. Da, toate se fac, dar când se fac doar fiindcă așa cere tipicul, atunci vatămă, nu folosesc.
Ești nevoit de multe ori să faci binele. Dar nu trebuie să se facă cu strânsoare, nu folosește, nu zidește. De pildă, ceea ce spunem despre „Doamne Iisuse…”. Dacă îți silește sinele să o facă, în curând vei fi strâmtorat, îl vei arunca în lături și mai târziu ce va fi? Dacă o faci de corvoadă, te silește, te chinuiește și izbucnește în rău. Se poate, chiar, ca o asemenea împresurare să te facă să nu mai mergi nici la biserică. Adică la biserică nu trebuie să mergi cu siliri și îmbrânceli, ci cu mulțumire. Pentru ca să se întâmple aceasta, trebuie să iei aminte și să te desfeți și să te bucuri de slujbe, de tropare, de citiri, de rugăciuni. Să iei aminte la fiecare cuvânt, să urmărești înțelesurile. Ați priceput? De acolo începe fericirea.
(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003, pp. 277-278. Doxologia.ro)