Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost încătușat, ieri după-amiază, și a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind acuzat că a provocat un incendiu intenționat în gospodăria fostei sale soții, din orașul Milișăuți.
Gheorghe Strugari, din Iaslovăț, era căutat de polițiști încă de duminică seară (30 ianuarie a.c.), când, potrivit oamenilor legii, ar fi dat foc grajdului din gospodăria fostei sale soții și a părinților acesteia.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul ISU Suceava, duminică, în jurul orei 21:40, flăcările distrugând acoperișul adăpostului de animale și circa 300 de kilograme de plante furajere, valoarea totală a pagubelor fiind de circa 2.500 de lei.
Strugari a fost pus în capul listei de suspecți, mai ales că duminică seară, cu puțin timp înaintea izbucnirii incendiului, a venit la locuința fostei sale soții și a provocat scandal.
Mai mulți vecini au declarat că l-au văzut pe Strugari în acea seară, chiar la scurt timp după ce grajdul a fost cuprins de flăcări.
Conflictul, ne-au mărturisit surse judiciare, pleacă de la pensia alimentară pe care Strugari a „uitat” să o plătească pentru copilul pe care îl are împreună cu fosta sa soție.
Strugari a fost la un pas să fie condamnat la închisoare pentru abandon de familie, plătind pe ultima sută de metri diferența de bani pe care o datora pentru creșterea copilului său.
Polițiștii din Milișăuți au reușit să-i dea de urmă în cursul zilei de ieri și l-au trimis să-și petreacă noaptea în arestul IPJ Suceava, intenționând să-l prezinte, în cursul zilei de astăzi, la Parchetul Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă pentru distrugere prin incendiere.