La aproape 8 ani de la incident, „Duțu” Huțuleac nu i-a transmis polițistului pe care l-a lovit în cap cu sabia nici un mesaj



Dan Ciprian Sfichi
Dan Ciprian Sfichi

La aproape 8 ani de la incidentul din dimineața zilei de 5 decembrie 2017, am discutat cu Dan Ciprian Sfichi, polițistul lovit cu sabia în cap de Alexandru Huțuleac, zis ”Duțu”.

Aflat la domiciliul părinților din Horodnic de Jos, fostul angajat al trupelor speciale ale Poliției Suceava, ajuns acum la vârsta de 42 de ani, a acceptat un dialog cu reporterii cotidianului ”Monitorul de Suceava”.

S-a întâmplat în ziua în care agresorul său a fost adus legat în țară, din Norvegia, acolo unde a fugit după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava.

”Cel care m-a lovit cu sabia, din momentul incidentului și până în prezent, nu a luat legătura cu mine, nici direct și nici prin intermediul apropiaților.

Nu am de transmis nici un mesaj (n.a. – lui Alexandru Huțuleac, agresorul), prefer să uit acest incident, deoarece doresc să fiu sănătos, iar dacă mâine îl văd pe stradă nu am nimic să îi spun, vreau doar să mă recuperez, pentru că acest lucru este cel mai de preț. În rest, justiția să își facă treaba”, a spus Dan Ciprian Sfichi.

Cu un moral bun pe care îl are în ciuda numeroaselor internări în spital în vederea recuperării, fostul polițist spune că pentru el viața acum are alt sens.

”Acest incident mi-a schimbat viața total. Alături mi-au fost părinții, precum și cei de la Ministerul Afacerilor Interne, care mi-au fost aproape, care m-au dus prin diferite centre și instituții medicale pentru a mă recupera cât mai repede. Am înaintat pe cât a fost posibil și în continuare fac recuperare la clinici de stat sau private cu bani proprii sau de la CAS”, a explicat Dan Ciprian Sfichi.

În ciuda traumelor pe care încă le are, fostul angajat al trupelor speciale ale Poliției Suceava a rememorat momentul care i-a schimbat radical viața.

”În acea dimineață știu că am fost sunat de șeful ierarhic pentru a mă prezenta la o percheziție ce va avea loc, fără a mi se comunica zona.

Ulterior am aflat că percheziția va avea loc în zona Rădăuți. După ce am ajuns ni s-a spus că este un presupus traficant de droguri și ni s-a spus să spargem ușa.

Am participat la spargerea ușii de acces pentru că proprietarul nu a deschis-o la somațiile noastre legale.

În momentul când s-a deschis ușa de la intrare am intrat primul în locuință, unde am fost lovit cu o sabie la nivelul capului, am căzut pe spate și mi-am pierdut conștiința și ulterior m-am trezit la spital la Iași și mi s-a povestit ce s-a întâmplat”, a povestit Dan Ciprian Sfichi.

Pentru el lupta va continua, cel mai probabil până la finalul vieții. Dan Ciprian Sfichi poate fi considerat însă un supraviețuitor, un om care a văzut moartea cu ochii, dar care prin eforturi uriașe și o voință de fier a reușit să ajungă la un liman.

Dan Ciprian Sfichi
Dan Ciprian Sfichi


Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”, a anunțat că se predă în Pasul Palma. La întâlnire nu a venit nici el, nici polițiștii