Începând cu luna iulie, locuitorii din județul Suceava și împrejurimi au noi motive să își facă cumpărăturile în cel mai mare hipermarket din oraș. La împlinirea a cinci ani de existență pe meleagurile Sucevei, întregul magazin a fost remodelat, iar gama de produse a devenit și mai mare, politica specială, de prețuri mici la toate produsele, în fiecare zi, fiind păstrată și chiar întărită.
Extinderea gamei de produse a fost diferită de la o zonă la alta, cele mai mari creșteri fiind în cazul produselor de consum curent (cafea, bomboane și ciocolată, desert, cereale), dar și în cazul alimentelor pentru bebeluși sau al băuturilor. Odată cu remodelarea, au fost create sau dezvoltate zone speciale, precum: raionul vrac, căruia i-a fost mărit spațiul cu 50%, universul bebe, casa vinurilor, whisky shop, universul animalier, standul cu produse pentru machiaj și zona de frumusețe sau raionul cu produse bio, fără gluten, dietetice, internaționale. De asemenea, a fost creat Universul Multimedia, precum și noul concept Electro Auchan – electrocasnice ieftine zi de zi.
„La aniversarea celor cinci ani de existență în Suceava, am modernizat hipermarketul Auchan și am pregătit pentru suceveni o gamă și mai mare de produse, cel mai bun confort la cumpărături și cele mai bune prețuri. Alături de întreaga echipă Auchan Suceava doresc să le mulțumesc tuturor clienților pentru încrederea acordată și pentru fidelitatea de cinci ani. Suntem onorați să le oferim în fiecare zi «diferența Auchan» în cadrul unui magazin modern, confortabil și cu adevărat ieftin”, a declarat Lucian Vacariuc, directorul hipermarketului Auchan Suceava.
Politica de discount generalizat practicată de Auchan, „prețuri mici pentru toate produsele din gamă, permanent”, este completată de punerea la dispoziția clienților a peste 3.500 de produse marca proprie Auchan, cu cel mai bun raport calitate-preț, peste 300 de produse alimentare și nealimentare vândute vrac și numeroase variante de condiționare mică și vânzarea la bucată.
Peste 45.000 de produse alimentare și nealimentare, într-un spațiu de vânzare de 8.000 de mp
Cu o suprafață netă de vânzare de 8.000 de metri pătrați, Auchan Suceava vine în întâmpinarea nevoilor clienților cu peste 45.000 de produse alimentare și nealimentare, de la pâine și produse de brutărie, carne, pește, mezeluri, fructe și legume, produse lactate, băcănie și alte produse alimentare și până la produse pentru îngrijire personală și frumusețe, produse pentru curățenia și întreținerea casei, textile, produse nealimentare, electronice și electrocasnice, dar și produse destinate animalelor de companie.
Hipermarketul Auchan Suceava are propriile laboratoare de producție chiar în magazin, pentru produsele de brutărie, patiserie, cofetărie și carmangerie. La standul special de pescărie clienții pot găsi o gamă foarte largă de produse proaspete și de calitate, din România și din întreaga lume. Zona de legume și fructe, reunită sub denumirea “Piața Auchan”, asigură zilnic toate produsele căutate de suceveni, proaspete, de calitate și ieftine.
Situat în partea de est a orașului, în cadrul Iulius Mall, hipermarketul Auchan beneficiază de un acces simplu și rapid, direct din Calea Unirii. În cadrul centrului comercial, clienții au la dispoziție o parcare mare, modernă, cu 1.350 de locuri, și bine organizată. Clienții pot ajunge la magazin utilizând și transportul public, liniile de autobuz 2, 3, 4, 21, 28 sau de maxi taxi 16,17, 22, 30.
La Auchan Suceava lucrează peste 270 de suceveni formați și specializați în diferite meserii caracteristice unui hipermarket, care au beneficiat de programele de instruire Auchan, fiind pregătiți să își întâmpine clienții cu amabilitate, profesionalism și cu zâmbetul pe buze.