La alimentară la Pricop

Am aflat vestea tristă că zilele acestea (20 septembrie) a trecut la cele veșnice domnul Pricop Gheorghe. Am rămas câteva minute pe gânduri. Pricop. L-am cunoscut. Face parte din copilăria mea. Numele lui a devenit numele unei alimentare și numele unui bloc. Alimentara de la Pricop, blocul de la Pricop (T43). Toată lumea din oraș cred că-l cunoștea, dar mai ales cei din cartierul George Enescu. Blocul de la Pricop devenise un reper. Adesea auzeam spunându-se „în spate la Pricop”, „peste drum de Pricop”, „mai jos de Pricop” sau „lângă Pricop”. Eram copii și cunoșteam tot cartierul. Cartier mare. Cel mai mare din oraș. Știam toate cofetăriile: Albina, Tosca, Amandina, mai apropiate, sau mai îndepărtate: Areni, Așchiuță, Union, Bucovina sau de pe Mărășești. La fel, cunoșteam toate alimentarele. Cea mai apropiată era cea „de la Pricop”. Următoarea era alimentara „Mare” de pe Bulevard. Mai era o alimentară, la Nordic, legată de numele unei persoane, numită și „la Ungureanu”. Restul aveau nume date de zona unde se aflau: în Areni, la Albina, la Poliție etc. Pentru noi, cei din George Enescu, aici era salvarea, la Pricop. „Du-te la Pricop și ia două pâini”
Ne spuneau părinții seara:
– Du-te repede la Pricop și ia două pâini. Dar repede…Nu mai stai pe afară. Ai venit? Iar noi răspundeam:
– Da, da. Hai că merg acuma.
– Cinci minute. Fuguța. Dimineața, la cinci jumătate, deșteptarea.
– Care din voi merge după lapte? ne întreba tata. Unul din doi – cei mari – trebuia să cumpere lapte. Trebuia pentru cei mai mici. Dar noi nu eram mici? Eram și noi de zece, unsprezece ani. Mai ales iarna, era foarte urât. Întuneric și frig.
– Mergi la Pricop. Dacă crezi că nu ajunge, mergi pe Bulevard. Hai mai repede că nu mai prinzi. Hai odată. Ai grijă de bani. Poate-i pierzi. Ține lista, c-ai să uiți. Vezi poate poți lua trei sticle de lapte. Dacă nu, numai două. Etc. Năvală la ciocolată
Mergeam amețit de somn, târând plasa cu sticle goale după mine. Nu-ți dădeau dacă nu aveai sticle goale la schimb. Câteodată îți mai dădeau. Ajungeam la alimentară și așteptam să se deschidă. La șase fără zece, șase, domnul Pricop era acolo. Era aglomerat. Îi ruga pe oameni să nu se împingă, să nu se bage în față, să aibă răbdare. Doamna Pricop lucra și ea acolo. Erau oameni de treabă. Ei nu știau că noi, copiii, eram cu ochii pe ei. Îi studiam atent pe toți cei care lucrau acolo. Să vedem dacă sunt oameni buni sau răi. Nu ne era frică de ei. Erau oameni buni. Vara, când în timpul jocului, anunța câte un puști că s-a adus la Pricop ciocolată cu rom sau Africana sau mai știu eu ce, era nebunie. Alergam până la Pricop câte patru, cinci, șase, intram în fugă în alimentară, transpirați și gălăgioși. Ne întâmpina de multe ori doamna Pricop:
– Nu trântiți ușa. Liniște. Ce-i? Dau turcii? Hai la Pricop să vindem sticle goale
Domnul Pricop rar intervenea să pună „rânduială”. Doar dacă eram prea din cale-afară de obraznici. Bucuria copilăriei. Aveam lumea noastră. Totuși, ea se intersecta de multe ori cu a celor mari și trebuia să le știm obiceiurile ca să nu dăm de bucluc. Nu toți aveam bani și nu aveam mulți. Dacă aveam zece lei, era bine. Dar nu aveam prea des cifra asta. Oricum, cei care nu aveau mergeau și ei cu cei care aveau și se bucurau și ei de ciocolată, biscuiți „Tismana” sau pufarini. În perioadele de criză financiară, când nu mai aveam bani nici de film, nici de ștrand, nici de nimic, strângeam sticlele goale de prin casă și hai la Pricop să le vindem. Nu trebuia să fie ciobite. Nu se primeau. Când era ciobitura mică, le mai îndreptam cu șmirghel.
Câte vise și planuri cu banii pe care urma să-i câștigăm! Câte emoții în alimentară, la casă, așteptând încordați să vedem dacă ni le primește pe toate. Fiecare sticlă sau borcan refuzat era o rană în visurile noastre. Aveam calcule foarte precise cu fiecare leu.
Gheorghe Pricop merită un gând bun și o rugăciune
Alimentara prindea un aer de sărbătoare în perioada Crăciunului. De acolo luam banane, portocale și bomboane pentru împodobit pomul. A venit Revoluția și s-a schimbat peisajul orașului. A trecut vremea. L-am mai văzut pe domnul Pricop pe stradă din timp în timp. L-am văzut destul de des la Biserică. Stătea la Sfânta Liturghie liniștit, cuviincios, cu gândurile lui. Era pensionar de-acum. L-am salutat de câteva ori și mi-a răspuns. Când îl vedeam, îmi amintea de anii mei de Cireșar. Aceleași amintiri s-au trezit și acuma când am auzit că s-a stins. A fost un om de-al nostru, din cetatea Sucevei și merită un gând bun și o rugăciune. Nu a fost un străin. Noi nu ne suntem străini unii altora, chiar dacă așa vrem să părem, câteodată. Trăim în același spațiu, în tărâmul lui Ștefan cel Mare, în vechea capitală a Moldovei.
Alimentara de la Pricop și domnul Pricop au făcut parte din universul nostru. Domnul Pricop a fost unul din personajele copilăriei noastre și va rămâne în amintirea noastră, a copiilor de atunci, până ne va veni și nouă vremea să mergem la Dumnezeu.
Primește, Doamne, în Cetatea ta Cerească, cu aleșii Tăi, și pe robul tău Gheorghe Pricop.
(IULIAN MARCU, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni)