Aprobat

La a doua convocare, Consiliul Județean a reușit să împartă banii pe localități



Consiliul Județean Suceava a votat, ieri, la cea de-a doua întrunire în ședință extraordinară, repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale
Consiliul Județean Suceava a votat, ieri, la cea de-a doua întrunire în ședință extraordinară, repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale

Consiliul Județean Suceava a votat, ieri, la cea de-a doua întrunire în ședință extraordinară, repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale. Prima tentativă de aprobare a eșuat, în urma votului împotrivă și abținerilor din partea consilierilor PNL, a unui consilier PSD și ale unora dintre independenți. Ieri, cu 22 de voturi ”pentru” și 12 ”împotrivă” (PNL), proiectul propus de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, cu un amendament al consilierului PNL Vasile Ilie, a fost aprobat. Amendamentul lui Ilie a vizat aprobarea alocării a câte 15.000 de lei pentru șase comune care au trimis ieri solicitarea de fonduri către CJ. Aceste localități sunt Ilișești, Botoșana, Mitocu Dragomirnei, Mănăstirea Humorului, Vatra Moldoviței și Baia. Până vineri, la prima ședință, primăriile din aceste localități nu solicitaseră bani pentru echilibrarea bugetelor locale, la fel ca primăriile din Bilca, Iacobeni, Cârlibaba, Satu Mare și Slatina.
Includerea acestui amendament în proiect a făcut ca și consilierul județean PSD Cristina Teodorovici să voteze favorabil proiectul susținut de partidul său, conform propriei declarații, după ce, vineri, s-a abținut de la vot.
Un al doilea amendament susținut de consilierul județean PNL Vasile Ilie, de a reduce sumele alocate tuturor localităților pentru a aloca echivalentul ratelor pe un an la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor pentru localitățile care nu au plătit, a fost respins de consilierii care nu fac parte din grupul PNL.
Președintele CJ, Cătălin Nechifor, a declarat că în fiecare an, din 2011 încoace, unitățile administrative din județ au primit bani pentru a-și achita ”cu prioritate” ratele la SMID, numai că unele nu au găsit de cuviință s-o facă vreodată. ”Ne propuneți să diminuăm la jumătate alocarea financiară pentru cei care și-au onorat corect obligațiile pentru a acorda bani la cei care nu au plătit de-a lungul timpului. Din 2011, am alocat anual sume pentru contribuția la SMID, numai că unii au folosit banii la altceva. Acum nici legea nu ne mai dă dreptul s-o facem și, chiar dacă s-ar putea, nu am avea nici o garanție că plătesc. Dimpotrivă, experiența ne-a dovedit că nu o fac”, a spus Nechifor.
Consilierii județeni au avut de împărțit între localități suma de 23,41 milioane de lei
Prin votul dat ieri, Consiliul Județean a repartizat localităților o sumă totală de 23,414 milioane de lei. Potrivit prevederilor legale, sumele repartizate sunt pentru rate de capital, arierate, finanțarea proiectelor de dezvoltare și cofinanțarea proiectelor cu finanțare europeană.
Dintre localitățile urbane din județul Suceava, cea mai mare sumă este alocată municipiului Fălticeni.
La nivelul orașelor, cei mai mulți bani îi primește Vicovu de Sus, iar dintre comune – Crucea.
Prin Legea bugetului de stat pentru anul 2016, Suceava a primit cele mai mari sume, la nivel național, pentru drumuri și echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor. Suma alocată Sucevei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2016 este de 10,048 de milioane de lei. Potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2016, se mai prevede alocarea județului Suceava a unei sume de 93,366 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale.
De asemenea, din sumele defalcate din Taxa pe Valoare Adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor în anul 2016, suma prevăzută pentru județul Suceava a fost de aproape 118 milioane de lei. Banii ar urma să fie folosiți pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap, pentru învățământul special și centrele județene de resurse și asistență educațională, precum și pentru asigurarea produselor lactate și de panificație în școli și grădinițe. O altă sumă de aproximativ 454 de milioane de lei este alocată de la bugetul de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate de la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor din județul Suceava, bani destinați pentru asigurarea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și pentru drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau pentru indemnizațiile lunare.



Recomandări

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale
O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Proprietarii a 12 apartamente din blocul afectat de explozia de acum mai bine de trei ani din Burdujeni i-au mulțumit lui Gheorghe Șoldan pentru sprijinul financiar primit din partea acestuia