Zi de zi, ca un metronom, nea Vasile, așa cum îl știe toată lumea, vine la serviciu pentru a-și face meseria pe care o iubește, cea de frizer. Și nu face asta de ieri, de alaltăieri, ci de 60 de ani. Pe drumul spre frizeria din centrul Sucevei se întâlnește cu prieteni și cunoscuți, iar apoi își pregătește ustensilele și își așteaptă clienții.
Iar aceștia nu întârzie să-i calce pragul și să-și dea capul cu încredere pe mâinile lui nea Vasile, ajuns acum la venerabila vârstă de 82 de ani. Urmează un dialog care s-a repetat de mii de ori între Vasile Duciuc și clienții săi.
„Și cum doriți să vă tund? Așa scurt, știi matale nea Vasile cum. Sus rămâne unu, cu breton, că am albit”, curge lin discuția dintre omul din scaun și frizerul octogenar.
Constantin Moroșan, clientul de azi, îl preferă pe nea Vasile încă din perioada comunistă.
„De cât timp vă tundeți la el?” „De 37 de ani”. „Și a dat greș vreodată?” „Nu, nu am avut treabă. V-am spus, capul nu poți să-l dai la orișicine”, a opinat Constantin Moroșan.
După câteva retușuri cerute de client și după ce capul a trecut prin toate fazele, de la tuns cu mașina sau cu foarfeca, la frecție și la ras părul cu briciul, operațiunea se încheie ca de fiecare dată cu o glumă.
„Da, domnu’Costel, ești mai tânăr cu 10 ani.” „Vă mulțumesc, nea Vasile, ne vedem peste două săptămâni”, este dialogul de final.
Clienții îl cunosc pe Vasile Duciuc și, pe deasupra, îi știu și vârsta. Chiar și așa nu se așază cu teamă pe scaunul din frizerie.
„La vârsta dumnealui e de apreciat.” „Știți exact câți ani are?” „Peste 80”, vine răspunsul prompt al lui Ion Zinici, un bărbat din Izvoarele Sucevei care acum trei ani l-a descoperit pe nea Vasile, iar acum i-a devenit client fidel, mai ales că are drumuri în Suceava săptămânal.
Printre clienți s-a numărat președintele în funcție de la acea vreme al RFG
Vasile Duciuc a învățat meseria de frizer în București, în 1959, iar ulterior a revenit acasă pentru ca din 1960 să se dedice acestei meserii. A făcut-o la cel mai înalt nivel, dovadă că în perioada comunistă a fost timp de 15 ani frizerul lui Emil Bobu, prim-secretar al PCR în județul Suceava. Din acea perioadă vin și amintirile cele mai frumoase.
„La un moment dat a trimis Emil Bobu mașina să mă aducă să-l tund pentru că trebuia să plece la București și avea avion la ora 12.00. A venit o Volgă neagră, iar eu stăteam undeva unde era noroi.
Volga a intrat în noroi și nu putea să tragă, nu putea trage spatele, iar șeful contabil Simota s-a dus să împingă din spate și când a împins-o, tot s-a stropit. Cum nevasta mea era croitoreasă, l-a spălat și l-a aranjat, iar apoi am mers la Județeana de Partid. Aici, Bobu ne-a luat la întrebări de ce am întârziat, iar după ce i-am explicat, a spus: «Vinde-ți casa și îți dau eu una în altă parte». Și așa m-am mutat eu la altă casă”, a rememorat Vasile Duciuc.
Prin mâinile lui nea Vasile nu au trecut numai oameni simpli din Suceava sau membri ai Partidului Comunist Român, ci și invitați de seamă din străinătate, printre care și președintele de la acea vreme al Republicii Federale Germania, Gustav Heinemann, aflat în 1971 în vizită oficială în Bucovina.
„Îmi place meseria și pot să lucrez fără nici o problemă, că eu aici parcă vin la odihnă”
În cei 60 de ani de activitate nu a avut niciodată nici o reclamație și știe și motivul pentru care clienții săi au fost mereu mulțumiți de serviciile prestate.
„Deservirea pedantă și o vorbă frumoasă cu clienții, să știți că asta atrage clienții, plus că nu îți permiți să faci glume proaste cu oamenii”, a mai spus nea Vasile.
Chiar dacă are 82 de ani, este la fel de vioi ca la începutul carierei. Secretul? „Îmi place meseria și pot să lucrez fără nici o problemă, că eu aici parcă vin la odihnă”.
Printre miile de clienți care s-au urcat pe scaun pentru a fi tunși de nea Vasile s-au numărat și cei șapte nepoți pe care îi are de la cei trei copii, dar tratamentul a fost același ca pentru un client obișnuit. Poate de aceea, oamenii se întreabă ce va fi când vor deschide ușa frizeriei și nu vor mai da cu ochii de nea Vasile.
„E problema ce o să fie când nu o să mai fie. E cam greu să găsești pe cineva în ziua de azi. Cineva care să fie dedicat așa de mult. Nea Vasile va fi greu de înlocuit”, a concluzionat Constantin Moroșan.