La 77 de ani, actrița Ileana Stana Ionescu va juca pe scena suceveană, marți, 19 februarie, de la ora 19:00, în spectacolul „Idolul și Ion Anapoda”, alături de Dan Puric și alți mari actori ai scenei românești. Gazda spectacolului este Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
„Idolul și Ion Anapoda” este o comedie amară despre căutarea fericirii, scrisă de unul dintre cei mai importanți dramaturgi interbelici, George Mihail Zamfirescu. Eroul piesei, un subtil raționalist, își construiește personalitatea prin iubire, delicatețe și printr-o încredere neclintită în puritatea valorilor morale. Actrița Ileana Stana Ionescu o interpretează pe „Stăvăroaia”, personaj pe care l-a jucat și cu aproximativ 15 ani în urmă, distribuită de același regizor, Ion Cojar. „Parcă nici nu au trecut anii peste ea. Ileana Stan Ionescu este la fel de tânără, explozivă, cu un temperament care îi domină pe toți și subjugă spectatorul. Nu doar personajul este însuflețit de ea, ci și întreaga ei experiență de viață, gândurile cele mai profunde se revarsă asupra personajului. O armonie pe care, de altfel, o simt și ceilalți colegi când se află alături de ea și, desigur, publicul”, declară cei care au văzut deja spectacolul.
Dan Puric este „Ion cel Anapoda”
Dan Puric joacă rolul lui „Ion cel Anapoda”, arătând publicului, și prin acest personaj, harul, talentul, inventivitatea, inteligența, spiritul, originalitatea, hazul cu care este înzestrat, elemente care ne fac să vibrăm la fiecare întâlnire cu actorul.
Regia spectacolului este semnată de Ion Cojar.
Scenografia: Liliana Cenean, Ștefan Caragiu. Biletele costă 100 de lei sau 80 de lei pentru elevi, studenți și pensionari și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1. Relații și rezervări la telefon 0230 523 718.