– Mama micuței a plecat de câteva luni de-acasă, iar tatăl este necunoscut
– Încă de la naștere, Camelia, în vârstă de aproape patru anișori, a fost crescută de bunicul ei, Dumitru Andonie
– Bărbatul încearcă să-i ofere tot ce-i mai bun nepoatei sale, așa cum a făcut și cu propria fiică, pe care a crescut-o singur de la vârsta de trei ani
De aproape patru ani, un septuagenar din Suceava este tată pentru un copil abandonat de părinți.
La 75 de ani, Dumitru Andonie face eforturi pentru a-i oferi tot ce este necesar unei fetițe a cărei mamă a plecat de-acasă. Mama copilului, Jana Andonie, este chiar fiica bătrânului, și din luna septembrie nu a mai dat nici un semn de viață. Tânăra este studentă la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Camelia, fiica Janei, a fost luată de bunic spre îngrijire la doar trei zile după ce aceasta s-a născut. Pentru că fiica lui, acum în vârstă de 21 de ani, era în clasa a XI-a la un liceu sucevean, atunci când a născut, tatăl ei i-a oferit tot sprijinul pentru a păstra copilul. Deși a fost întrebată dacă nu vrea să-și dea copilul într-un centru de plasament, imediat după nașterea fetiței, tânăra mămică a refuzat, și a fost convinsă că tatăl ei o va ajuta să-și crească copilul. Nu ar fi fost pentru prima dată când acest om își asumă răspunderea creșterii unui copil. O mai făcuse o dată, cu ani în urmă, când soția sa l-a părăsit lăsându-i în grijă și copilul, pe Jana, în vârstă de doar trei ani. A făcut tot ce a putut pentru a o crește, pentru a o purta la școală, din salariul său de brancardier, iar mai apoi din pensie. Iar tânăra mamă și-a continuat studiile, a terminat liceul și a intrat la facultate. În toată această perioadă cazul acestei familii a fost monitorizat de către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava. Chiar după ce a născut, Jana a beneficiat de ajutorul social oferit de Primărie, de alocație complementară pentru creșterea copilului, cu mici excepții, când tânăra întârzia să-și ducă documentația la Autoritate pentru a i se reînnoi dosarul. De anul trecut, din septembrie, Jana nu a mai trecut pe la autorități pentru a lăsa documentația necesară prelungirii ajutorului social, iar tatăl său chiar a declarat că a dispărut de la domiciliu. Tot de la tatăl fetei am mai aflat că tânăra a mai plecat de acasă fără să spună unde se duce, dar nu pentru o perioadă așa lungă. „De anul trecut din septembrie nu mai știu nimic de Jana. Copilul are nevoie de ea. În martie împlinește patru anișori. Ar vrea ca și mama ei să-i fie alături. Ea își iubește copilul. Eu îi ofer tot ce pot. Uitați-vă: i-am cumpărat portocale, corn cu ciocolată, dimineața merge cu mine în piață să facem cumpărături, apoi se joacă în balcon. O mai las și cu copiii, dar mai puțin, și nu o scap din ochi. Fac tot ce pot. Nu mă despart niciodată de acest copil. Vreau să ajungă mare”, ne-a povestit, cu lacrimi în ochi, Dumitru Andonie.
– Propunere pentru aprobarea unui ajutor social excepțional din partea Primăriei
Apartamentul cu două camere în care locuiește bunicul împreună cu nepoata nu este cel adecvat unei conviețuiri civilizate. Pereții camerelor sunt înnegriți de fum, cu pânze de păianjeni, porțiuni de igrasie și un miros neplăcut. Hainele sunt adunate neglijent în mai multe locuri din casă, mâncarea este pregătită pe un aragaz alimentat la o butelie, totul este vechi, iar timpul și-a pus amprenta peste acest cămin. Cu toate acestea, fetița primește toată dragostea acestui om cu suflet care nu a dorit să o abandoneze atunci când a văzut lumina zilei. Deși toată viața a fost o luptă pentru Dumitru Andonie, el nu se plânge, ci, cu modestie și demnitate, spune că nu are nevoie de nimic, poate să aibă grijă de copilă, și nu ar dori să o dea nimănui „pentru o lingură de mâncare în plus”. Fetița este foarte atașată de bunic, căruia i se adresează cu numele „Mitică” sau „tata”. În certificatul de naștere al Cameliei, în dreptul tatălui, scrie Necunoscut. Tatăl ei, pe bună dreptate, este cel care are grijă de ea, și acesta este „Mitică”. Șefa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, cunoaște foarte bine situația familiei Andonie, pe care, de-a lungul acestor ani, a reușit să o ajute cu tot ce s-a putut. „M-am gândit ca după aprobarea bugetului la Primărie să solicităm aprobarea unei prestații financiare excepționale, în valoare de aproximativ 400 RON, pentru ca acest om să vadă că este sprijinit, că i se oferă încredere în creșterea nepoțelei, iar dacă fiica sa nu va apărea în următoarea perioadă, am solicitat actele necesare propunerii de plasament familial”, ne-a explicat Narcisa Marchitan. Dacă bătrânul o va lua în plasament pe nepoțică, va putea beneficia lunar de o indemnizație lunară în valoare de 78 RON. Dumitru Andonie devine, în acest fel, reprezentant legal al copilului.
Șefa Serviciului de evaluare a situației de risc pentru copil din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Veronica Măciucă, ne-a declarat că un pas important pentru fetiță ar fi ca cel târziu din toamnă să fie dată la un centru de zi sau la o grădiniță. „Bunicul ar putea să ducă fetița dimineața la centru de zi și să o ia seara, după ce copilul a fost antrenat în mai multe activități de socializare, a luat masa alături de ceilalți copii, dar revine în familie zilnic. Copilul se simte cel mai bine alături de familie, chiar și în condiții mai grele, cu mai multe lipsuri, dar are nevoie și de educație, de socializare cu alți copii”, a mai completat Veronica Măciucă.




