În ciuda faptului că vedete precum Liz Hurley, Demi Moore sau Nicole Kidman sunt apreciate de toată lumea pentru frumusețea lor, dar și pe plan profesional, nu același lucru se poate spune despre „muritoarele de rând”, care, o dată ajunse la 40 de ani, încep să își deteste propriul corp.
Un sondaj recent a demonstrat că multe dintre reprezentantele sexului frumos, o dată trecute de pragul celor 40 de ani, nu mai sunt mulțumite de propriul corp, ajungând chiar să îl urască. În plus, multe dintre ele recurg la măsuri drastice. 70 la sută încearcă să țină un regim pentru a da jos kilogramele în plus, în timp ce 58 la sută decid să alterneze perioadele de foame cu cele de exces alimentar. Un procent la fel de mare dintre respondente se hotărăsc să apeleze la ajutorul chirurgului estetician pentru a-și regăsi ceva din tinerețea pierdută. Cel puțin așa rezultă din sondajul realizat pe un eșantion de 4.000 de doamne de 40 de ani de revista Top Santé. Această criză a vârstei mijlocii duce la creșterea numărului persoanelor care suferă de probleme alimentare. Asta pentru că, se pare, femeile „de peste 40” ar dori să cântărească și mai puțin decât în perioada când aveau 20 de ani, ele privindu-și corpul cu un ochi mai mult decât critic.
Adio, tinerețe!
Printre părțile corpului cele mai detestate se află talia, șoldurile, coapsele și partea superioară a brațelor, care „cedează” o dată cu înaintarea în vârstă. În plus, kilogramele devin o adevărată obsesie. O treime dintre respondente se află permanent la regim și mai mult de jumătate dintre ele sar peste micul dejun, iau doar o gustare la prânz și apoi își „dăruiesc” o cină de consolare, cu ciocolată și vin. O doamnă de 40 de ani din trei apelează la laxative, iar altele ajung chiar să apeleze la hipnoză în speranța că vor da jos kilogramele. Și asta nu e tot. Multe dintre respondente au recunoscut cu sinceritate că le invidiază pe semenele lor de aceeași vârstă, care sunt „dotate” cu un trup frumos. În opinia reprezentantelor sexului frumos trecute de prima tinerețe, la această vârstă, principalii dușmani ai „cântarului” sunt bătrânețea, sarcina și menopauza. Această situație este confirmată și de chirurgii esteticieni, mai ales cei din Marea Britanie. Potrivit unor statistici, în 2005, numărul intervențiilor estetice a ajuns la 19.061, față de 15.000 în anul precedent. Însă atenția excesivă acordată greutății și apelarea la tot felul de remedii pentru recuperarea siluetei din adolescență reprezintă un semnal de alarmă pentru nutriționiști și experții în probleme alimentare. Deja anorexia și bulimia nu mai sunt o problemă prezentă doar printre tinere, ci riscă să afecteze toate grupele de vârstă. În plus, și abuzul de laxative și pilule de slăbit poate afecta în mod serios sănătatea, cum au avertizat specialiștii de la Eating Disorders Association.
Click News




