Durere, deznădejde, disperare, frică, toate suportate cu greu de un tânăr de doar 33 de ani, care locuiește în Ipotești. În urmă cu un an, a fost diagnosticat cu cancer. Cine ar putea să se pună în locul acestui tânăr, să simtă ceea ce el simte în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă… Boala îl macină, îl „ucide” în fiecare zi puțin câte puțin, dar nu este o cauză pierdută.
Gabriel Alupoaicei luptă pentru a învinge acest flagel necruțător. Îl ajută tinerețea, familia, oamenii dragi care îl încurajează zi de zi. Este mult, este puțin… Este, cu siguranță, insuficient, pentru că fiecare zi de viață are costurile ei, mari, mult prea mari pentru buzunarul acestui tânăr imobilizat la pat, care și-a epuizat toate economiile prin spitale.
„De ce eu?”, „Oare cât mai am de trăit?”
Pe lângă durerea fizică, Gabriel se luptă cu frica teribilă de indiferența, uneori, incompetența celor care ar trebui să-i redea speranța, viața. Gabriel are curajul să-și spună povestea, „să se expună” celor care ar putea să-i dea o mână de ajutor, dar și celor care-l vor judeca. V-ați pus vreodată întrebările care-l macină pe Gabriel la fiecare răsuflare: „De ce eu?”, „Ore cât mai am de trăit”, „Cine mă va scoate din ghearele acestei boli”? Nu știe nici unul dintre noi ce ne rezervă viața. Dar știm că pentru Gabriel putem face ceva, putem să-l ajutăm, măcar cu o vorbă bună, cu un sfat, cu o recomandare, cu o sumă de bani pentru a-și acoperi cheltuielile unei boli „scumpe”, dar nu mai scumpe ca viața!
Un control banal, un verdict necruțător: cancer
La numai 33 de ani, viața lui Gabriel depinde de noi, cei care vrem să-l ajutăm să învingă cancerul. Nimeni nu este pregătit să primească o astfel de lovitură în viață. Cu atât mai puțin Gabriel, care după mai mulți ani de muncă, împreună cu soția, în Grecia, voia să se retragă acasă, să aibă copii și să trăiască fericit.
Mihaela, soția lui Gabriel, ne-a spus că „anul trecut ar fi trebuit să fie unul dintre cei mai frumoși ani din viața noastră, dar lucrurile au luat o întorsătură tragică. Sunt împreună cu Gabriel de 13 ani, ne-am cunoscut de Sf. Constantin și Elena și de atunci suntem nedespărțiți. De vreo opt ani eram în Grecia, muncind pentru a lua o casă pentru copiii noștri, pe care nu îi avem încă. Ne-am căsătorit, am luat un apartament și anul trecut visam să ne întoarcem acasă, să facem un copil și să fim alături de familie și de prieteni. Așteptam cu nerăbdare această clipă, ne vedeam deja acasă alături de cei dragi și începuserăm să ne facem bagajele, când un control de rutină ne-a dat planurile peste cap”.
Medicul care l-a operat i-a spus că totul este bine
A fost doar începutul unei suferințe care nu se mai termină. Gabriel ne-a povestit că totul a început mai întâi cu dureri de spate, pe care le-a „tratat” cu tot felul de geluri și unguente recomandate în bolile reumatismale. Au urmat dureri la un picior. S-a dus la un control, la un spital din Atena, unde i s-a spus că trebuie să fie operat de urgență și că nu ar trebui să plece în țară, pentru că pierde timp prețios.
„Am rămas în Atena, iar pe 20 decembrie, anul trecut, am fost operat, diagnosticul fiind: sarcom fibromixoid de gradul II, de două kilograme. După două săptămâni mi-a dat drumul acasă, fără vreun tratament. În fiecare săptămână, mergeam la control și mi se spunea că totul este bine”, ne-a spus Gabriel.
Pe la sfârșitul lunii februarie a acestui an, lui Gabriel a început să i se umfle tot mai tare piciorul. „După vreo trei săptămâni, m-am internat din nou, pentru a face o nouă operație, după ce un medic radiolog mi-a spus că ceva nu este în regulă cu piciorul. Același medic care m-a operat prima dată m-a băgat în operație, numai că doar m-a deschis, pentru că piciorul fiind foarte umflat, nu au mai putut să îl coase și l-a lăsat așa”, povestește tânărul din Ipotești.
Vestea cumplită că i se va tăia piciorul
După a doua intervenție chirurgicală, își amintește Mihaela, soția lui Gabriel, „doctorul m-a luat în birou și mi-a spus că trebuie să-i taie piciorul și nu știe dacă scapă și așa. Am crezut că înnebunesc. Soțul meu mă aștepta în salon ca să-i fiu alături după operație, pentru că îi era rău, iar eu nu știam cum am să-l privesc în ochi, să-i spun ce mi-a zis medicul, știind ce-l așteaptă. A fost cea mai lungă și groaznică zi din viața mea. Toți din spital se uitau la mine și aveau lacrimi în ochi, iar eu le evitam privirile pentru nu a izbucni în plâns, cu toate că luasem calmante, să fiu tare. A doua zi, i-am spus cu greu lui Gabi ce se întâmplă și am hotărât să venim în țară, pentru a cere părerea altor specialiști”.
„Țineam amândoi apăsat pe operație ca să nu facă hemoragie”
Gabriel Alupoaicei nu se putea ridica din pat. Decizia de a pleca din spital, în situația critică în care se afla, era foarte riscantă. Până la urmă, cu ajutorul unor oameni de bine, a rezolvat și această problemă. Gabriel a fost dus cu salvarea la aeroport, apoi cu avionul la București, după care, cu o salvare, la Institutul de Oncologie din Cluj. Nu este ușor pentru Mihaela, soția lui Gabriel, să ne povestească cum a ajuns cu soțul ei la Cluj.
„Pe 18 martie, la ora 18:00, am plecat spre București. Când l-am coborât din avion, în salvare a făcut hemoragie. A fost dus la Spitalul Floreasca, la secția de urgență, i s-a oprit hemoragia, dar medicii nu voiau să-l lase să plece din spital, pentru că era viața îi era în pericol pe drum dacă făcea din nou hemoragie. Am semnat amândoi și până la urmă am plecat. Drumul până la Cluj a fost un calvar, plin de gropi și serpentine. Țineam amândoi apăsat pe operație ca să nu facă hemoragie. Pe la ora 8 dimineața am ajuns la Institutul de Oncologic din Cluj, unde ne aștepta doctorul Dan Eniu. După o scurtă evaluare, ne-a spus că am ajuns prea târziu. Prin locul unde s-a făcut operația, deja începuse să crească tumoarea în afară. A spus că singura soluție este chimioterapia, vreo opt ședințe (adică trei zile, la trei săptămâni, de vreo opt ori, pentru că tumoarea e foarte agresivă și crește foarte repede), apoi radiologii”, a povestit Mihaela Alupoaicei.
„De la tumoare i s-au deplasat oasele la bazin”
Spaima lui Gabriel vine din răspunsul medicului de la Cluj, care i-a spus că nu se știe dacă o să se poată opera vreodată și că numai o minune îl poate face bine.
„Familiile noastre sunt distruse, eu nici nu mai spun. Când îl privesc în ochi și știu cât își dorea să ajungem acasă, să fim alături de cei dragi, mi se rupe sufletul. Doctorul ne-a spus că nu-l mai poate ține în spital. Acum suntem acasă, dar cât de diferită este viața noastră «acasă», acum, față de cea pe care o visam, după revenirea din Grecia, după ani de muncă. De ce e viața este așa de rea? De ce ne-a pedepsit în halul ăsta? Gabi are doar 33 de ani și este un om extraordinar. Toată lumea îl iubește. Sunt atâtea boli pe lumea asta, de ce tocmai lui, de ce cea mai rea boală? Măcar dacă se putea deplasa sau măcar putea sta într-un scaun cu rotile, i-ar fi fost mai ușor, dar nu poate nici să se întoarcă singur. Nu știu cum o să ne descurcăm, pentru că lui Gabi îi este din ce în ce mai rău. Nu poate să își bea pastilele pentru că vomită… De la tumoare i s-au deplasat și oasele la bazin. Îl dor spatele și piciorul foarte tare”, ne-a spus, printre lacrimi, o soție care își vede omul iubit chinuindu-se, fără să reușească să-i redea un zâmbet, o speranță.
„Mi-e frică de timpurile ce o să vină”
Am mai aflat de la soții Alupoaicei că prima chimioterapie nu a dat rezultate bune și că medicii au spus că pentru a i-o schimba cu una mai puternică trebuie să facă un control la inimă. „Pentru că este greu de deplasat, nu i-au schimbat chimioterapia. Am vrut să fac o programare, pentru control, la Cluj, unde a mai fost, însă ne-au recomandat clinica de oncologie din Iași. Toți sunt sceptici în vindecarea lui Gabriel și, de aceea, încearcă să scape de noi. De vreo patru zile face febră, și dimineața și seara. Îi dau Nurofen forte și Algocalmin, dar îi scade puțin și apoi face febră iar. Nimeni nu ne ajută. Drumul din Grecia ne-a costat foarte mult. Sunt disperată, nu știu cum să îl ajut, are dureri groaznice și îi este din ce în ce mai rău. Cunoscuții ne-au mai ajutat cu bani și le mulțumim pentru asta. Mi-e frică de timpurile ce o să vină, pentru că nu știu cum o s-o scoatem la capăt”, ne-a mai spus Mihaela.
Ajutați-l pe Gabriel! Are nevoie de suportul tuturor pentru a supraviețui!
Oricine poate să-l ajute pe Gabriel cu o recomandare la un medic, cu o deplasare la o clinică de oncologie recunoscută, cu specialiști care să îi dea o șansă acestui tânăr, oameni care au trecut prin situații asemănătoare, poate o farmacie care poate să-l ajute cu medicamente, vată, tifon, pampers, apă oxigenată, iod, leucoplast, pansamente, feșe, bani pentru cheltuielile mari pe care le presupune această boală cumplită, oameni care pot să-i spună o vorbă bună, de încurajare, să nu ezite să-l sune la numărul de telefon 0743 903 616 sau să doneze bani în conurile: cont bancar BCR, pe numele Alupoaicei Mihaela: LEI-RO03RNCB0106056805810001. EURO-RO73RNCB0106056805810002. LIRE-RO46RNCB0106056805810003.
