Decepție

La 20 de ani, găsit spânzurat, într-o gheretă de lângă Colegiul Militar



Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit spânzurat, în urmă cu două zile, într-o gheretă de pe un teren de sport situat în apropierea Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Macabra descoperire a fost făcută chiar de către unul dintre angajații instituției de învățământ, care a anunțat poliția.
Sinucigașul a fost identificat în persoana unui tânăr din orașul Broșteni, Daniel P., care lucra de câteva luni, ca muncitor zilier, la diferite persoane pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Asupra tânărului a fost găsit și un bilețel de adio în care sinucigașul își lua rămas bun de la familia sa și le cerea iertare rudelor sale pentru gestul său extrem, fără însă a-l motiva în vreun fel.
Polițiștii au stabilit că Daniel P. și-a pus ștreangul de gât în noaptea de marți spre miercuri (28/29 decembrie a.c.).
Cel mai probabil, susțin surse judiciare, gestul acestuia a venit ca urmare a unei decepții în dragoste, după o relație pe care Daniel P. a avut-o cu o fată din Câmpulung Moldovenesc, tânăra care ar fi fugit în două rânduri de acasă, pentru a fi alături de iubitul său.
În ultima vreme, însă, relația celor doi s-a răcit, iar Daniel P., se pare, nu a suportat ideea și a decis să-și încheie socotelile cu viața.
„Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor decesului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.