Dramă

La 19 ani, a rămas fără casă, cu tatăl bolnav de cancer în îngrijire



Geanina Mihaela Onciu, pe locul unde până sâmbătă noapte era gospodăria în care trăia
Geanina Mihaela Onciu, pe locul unde până sâmbătă noapte era gospodăria în care trăia

O tânără de aproape 19 ani a ajuns într-o situație al cărei dramatism atinge limita extremă. Casa în care stătea cu tatăl său, bolnav de ciroză în stare avansată, a fost cuprinsă de un puternic incendiu, fosta gospodărie fiind acum doar un teren înnegrit de cumplitul foc.
Rămasă pe drumuri, fata mai este împovărată și de grijile pentru tatăl internat la „Oncologie”, pe care nu are cum să-l ajute sau să-l îngriească.

Nenorocirea care a adâncit drama lui Gheorghe Onciu și a fiicei sale, Geanina Mihaela, s-a petrecut la finele săptămânii trecute, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un conductor electric defect din grajdul gospodăriei a declanșat un incendiu, focul izbucnind în plină noapte, în jurul orei 1.00. Reperat cu întârziere, focul s-a extins, propagându-se cu repeziciune în principal deoarece acoperișul casei era acoperit cu păcură.
Șapte mașini de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava s-au deplasat la fața locului, însă abia dimineață, la ora 7.30, pompierii au reușit să stingă focul. Din gospodăria familiei Onciu nu a mai rămas decât gardul. Casa, cu bunurile din interior, anexele, animale, păsările, totul s-a transformat în cenușă. Puternicul incendiu s-a extins și la locuința vecinului, Ștefan Mazureac, și casa acestuia fiind grav afectată.
„Am primit telefon, vino că îți arde casa”
Imaginile de la locul în care până acum câteva zile era o gospodărie frumoasă fac mai mult decât o mie de vorbe. Tot perimetrul pe care erau ridicate locuința și anexele este acum „ras”. Muntele de tăciune rămas în urma lemnului ars (locuința și grajdul erau ridicate pe structură din lemn, alt factor care a favorizat extinderea incendiului) a fost în mare parte strâns, terenul fiind puțin nivelat de un excavator venit ieri la fața locului. Doar gardul rămas în picioare mai amintește că acolo a fost locuința unor oameni.
Pe Geanina Mihaela Onciu am găsit-o într-un colț al fostei gospodării. Se plimba dintr-un loc în altul, uitându-se în gol. În ultimele nopți s-a odihnit câteva ore și a mâncat pe la vecinii care și-au făcut milă de ea.
În momentul în care a izbucnit incendiul, acasă era doar tatăl său, ea fiind la o aniversare.
„Am primit telefon, vino că îți arde casa. Tata, săracul, a apucat să-și ia o haină pe el și portofelul cu actele, atât. A ars tot, am rămas doar cu hainele de pe mine, și telefonul. A ars calul în grajd, 15 găini, până și pe câinele din lanț l-am găsit mort”, povestește Geanina Onciu.
Banii munciți în străinătate, cenușă
Din păcate, și economiile celor doi s-au transformat în cenușă.
„Tata avea vreo 600 de euro strânși, aveam și eu niște economicii, 800 de euro, adunați după ce am lucrat câteva luni în străinătate, și totul a ars odată cu actele mele, hainele, tot, absolut tot ce aveam. După incendiu, tatălui meu i s-a făcut foarte rău, avea dureri cumplite. Acum e internat la „Oncologie” la Spitalul Județean. Nu știu ce o să se întâmple cu el, dacă îl trimite acasă, unde o să-l îngrijesc?”, se întreabă disperată fata.
Ea povestește că mai are o soră, care locuiește la bunica sa, în Putna. După ce părinții nu au mai fost în relații bune, ea a rămas cu tatăl, în timp sora a fost luată în îngrijire de mamă.
„Cu mama nu suntem în relații bune, oricum mi-a zis deja că nu are bani să ne ajute”, își continuă înșiruirea necazurilor Geanina Mihaela Onciu. Nici rudele tatălui său nu dau semne că i-ar putea ajuta, cu acestea având un mai vechi conflict, legat de moștenirea gospodăriei care acum nu mai este.
Oameni de bine s-au mobilizat deja
Peste toate aceste necazuri s-a așternut și o rază de lumină. Vasile Artimon Ionesi, primarul comunei Frătăuții Vechi, pare să se fi implicat serios în ajutorarea celor două familii rămase fără case în urma incendiului.
„Din fondurile pentru ajutoare de urgență ale primăriei am alocat 20.000 de lei. Oamenii de aici sunt săritori la necazuri, de la ei și de la câteva firme am mai adunat deja în jur de 45.000 de lei”, ne-a spus primarul, cu precizarea că banii vor fi folosiți și pentru a ajuta familia Mazureac, vecinii afectați de incendiu.
Ieri, la casa tinerei de 19 ani lucra deja un excavator, și se speră că, în cât mai scurt timp, va începe turnarea temeliei pentru casă.
„Vrem ca într-o lună și jumătate să ridicăm o locuință cu două camere, baie și bucătărie, pentru fată și tatăl ei”, ne-a spus primarul. El a amintit că mai este nevoie de bani, pentru a se ajunge la o sumă suficientă pentru ridicarea locuințelor.
Are nevoie de orice fel de ajutor
Nu trebuie uitat însă că tânăra nu a rămas cu nimic de pe urma incendiului. Are nevoie de hrană, de haine, de minimul necesar de bunuri de uz casnic, și de multe altele. Practic, în cazul ei și al tatălui său, orice ajutor este binevenit.
Persoanele care o pot ajuta pe tânără o pot contacta la numărul de telefon 0758.425.809.



Geanina Mihaela Onciu a rămas doar cu o curte plină de pământ înnegrit
Geanina Mihaela Onciu a rămas doar cu o curte plină de pământ înnegrit
Geanina Mihaela Onciu, pe locul unde până sâmbătă noapte era gospodăria în care trăia
Geanina Mihaela Onciu, pe locul unde până sâmbătă noapte era gospodăria în care trăia


Recomandări

Liviu Bazarcă, răzeș din Țara Dornelor, a făcut senzație la Masterchef, cu bucate delicioase și un lup de peste 30 de ani

Liviu Bazarcă, răzeș din Țara Dornelor, a făcut senzație la Masterchef, cu bucate delicioase și un lup de peste 30 de ani
Liviu Bazarcă, răzeș din Țara Dornelor, a făcut senzație la Masterchef, cu bucate delicioase și un lup de peste 30 de ani