Canotorul Ioan Prundeanu, din Cornu Luncii, a cucerit prima medalie pentru România la prima ediție a Jocurilor Olimpice pentru juniori și tineret, care s-a desfășurat între 14 și 28 august, în Singapore. Delegația României a fost formată din 30 de sportivi, care au concurat în cadrul a 12 discipline sportive și care s-au întors acasă cu nouă medalii.
Originar din satul Cornu Luncii, Ioan Prundeanu este legitimat la L.P.S. ”Nicolae Rotaru” Constanța și la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, iar în cea de-a treia zi de concurs a Jocurilor Olimpice, a cucerit bronzul în finala probei de simplu vâsle, el fiind cronometrat cu timpul de 3:19.11. După ce în seriile de calificare a trecut primul linia de sosire fără să forțeze, în semifinale, Prundeanu s-a clasat pe locul al 2-lea, asigurându-și astfel prezența în finală. Medalia de aur a fost adjudecată de lituanianul Rolandas Mascinskas, cu timpul de 3:13.82, el fiind urmat de germanul Felix Bach (3:16.23).
Sportivul sucevean a realizat o performanță deosebită, cu atât mai mult cu cât este junior și la Singapore a concurat împotriva unor adversari mai mari cu un an. Ioan a fost selecționat de la Cornu Luncii de Norica Sarchizian, care a lucrat doi ani cu el, după care sportivul s-a pregătit cu Valentin Sarchizian, la Centrul Olimpic de la Năvodari. Ionuț Prundeanu a plecat din start cu un “handicap”: nu se încadrează în parametrii stabiliți de Federație în privința taliei și a anvergurii, însă, după ce s-a impus categoric pe plan intern, oficialii federației au fost obligați să-l accepte.
“Piticul atomic”
Ionuț, cum îi spun prietenii, sau “Piticul atomic”, cum este numit de antrenori și colegi pentru forța pe care o are, a luat primele lecții de canotaj în urmă cu patru ani, alături de antrenorii de la L.P.S. C.S.S. “Nicolae Rotaru”. A început cu înotul, apoi cu canotajul la baza nautică a Centrului Olimpic de la Năvodari. Și-a dorit foarte mult să facă sport și să-și găsească un viitor sigur prin sport.
“A fost o idee de moment, nu mă gândeam că voi ajunge așa departe. Vroiam să fac sport, dar nu mai fusesem cu barca, chiar dacă am fost selecționat la canotaj. Până a ajunge la Constanța nu știam ce fel de sport este, decât din ce am văzut la televizor. Când am ajuns acolo și am avut primul contact cu barca pe apă, eu neștiind să înot, mi-a fost teamă. Antrenoarea ne-a dus la bazin, ne-a învățat să înotăm, la început ieșeam cu vestă de salvare, apoi am învățat să înot. Primele trei luni mi-a fost foarte greu, fiind departe de părinți, nefiind plecat mai mult timp de acasă. Mi-a fost greu și cu școala, și cu antrenamentele, și cu dorul de părinți. Dar în viață totul este greu și, dacă ai voință, ajungi unde dorești. Dacă ți-ai pus ceva în gând, vei reuși. Aceasta este concluzia mea”, ne-a declarat Ionuț Prundeanu.
„Plecat de lângă casă oriunde este o șansă”
Așa cum am aflat de la mama canotorului, când a fost selecționat pentru a învăța la liceul constănțean, Ionuț a transmis vestea părinților prin intermediul surorii sale, el neavând curajul necesar. „L-am lăsat din toată inima. Copil fiind, la 13 ani și jumătate, Ionuț a plecat să-și caute viitorul”, ne-a mărturisit mama sportivului.
Și tatăl lui Ionuț, când a aflat că fiul său vrea să plece la Liceul Sportiv de la Constanța, s-a bucurat pentru că a considerat că această șansă nu trebuie ratată. „Nu se merită să stea la țară, la pământ sau la altceva dacă are o șansă pentru a face altceva. Nici nu a visat că îl las la Constanța, la țară fiind treabă multă, calul mai mult el îl purta. Eu eram la muncă, el umbla cu calul prin sat, făcea câțiva bani, lua un litru de ulei, un kilogram de zahăr, ce trebuia în casă. Nu s-a gândit că îl las de lângă pământ, de lângă animale, de la treabă. Plecat de lângă casă oriunde este o șansă. Eu i-am asigurat pista de lansare, de acum încolo este munca și voința lui”, ne-a spus tatăl lui Ionuț.
La doar 17 ani și jumătate, prima medalie a României
Visul lui este să urce pe podium la Campionatele Mondiale de junior și apoi de seniori. Pentru Singapore, canotorul din Cornu Luncii s-a pregătit cu antrenorul selecționer Sarchizian Valentin și Sarchizian Dorica, iar în ultimele trei luni cel care l-a îndrumat spre victorie a fost Cristian Mihai Maliș, antrenor la Orșova, originar din Gura Humorului. Tot în stagiul de pregătire de la Orșova Ionuț Prundeanu s-a pregătit și cu antrenorul canotorilor fălticeneni, Vasile Avrămia.
Deși a plecat la Singapore cu șanse minime de a urca pe podium din cauza parametrilor, sportivul fiind unul de înălțime mică pentru canotaj, ambiția acestuia a fost mare. „Practic, ca parametri, sunt cel mai mic din lot. Dar am avut atâta voință încât am devenit cel mai mare. Mulți antrenori mi-au spus că voința și mentalitatea m-au ajutat să ajung în față. La înălțimea mea puțini ajung aici. Nu contează înălțimea, contează istețimea. Poate de aceea m-am decis să concurez la individual. E mult mai greu, dar e mai bine, victoria este practic în totalitate a mea și a antrenorului cu care m-am pregătit pentru concurs”, ne-a declarat Ionuț Prundeanu.
Ziua victoriei
Așa cum am aflat chiar de la cel care a urcat pe a treia treaptă a podiumului de la Singapore, în acea zi victorioasă de miercuri, 18 august, a avut mai puține emoții, cu toate că își dorea foarte mult o victorie la Olimpiadă. Crescut într-o familie credincioasă, Ionuț și-a făcut cruce când a urcat în barcă și tot timpul s-a gândit că trebuie să urce pe podium, chiar dacă va concura cu sportivi mult mai experimentați. „Toți își doresc un loc la Olimpiadă. M-am antrenat special pentru cursa de 1.000 m. Nu pot spune că erau emoții ca la primul concurs, m-am obișnuit cu concursurile. Am tras tare pentru un loc pe podium. În primii 500 de metri am fost al doilea, dar spre final s-au cunoscut puțin și parametrii și am terminat cursa pe locul trei. Am fost bucuros să aflu că aduc prima medalie României. Practic, la această Olimpiadă de la Singapore, a fost prima victorie foarte importantă pentru mine, la 17 ani și jumătate clasându-mă pe locul III”, ne-a spus Ionuț. În țară, primii care au aflat de rezultatul lui Ionuț au fost părinții, care dis-de-dimineață, de la ora 5, urmăreau pe internet întrecerile nautice. Vestea s-a răspândit repede printre rude și prieteni, care au așteptat cu sufletul la gură să vadă rezumatul de o oră al Jocurilor Olimpice, la TVR.
Cetățean de Onoare al orașului Năvodari
La întoarcerea în țară canotorii au fost primiți pe aeroport de membrii federației, iar la Constanța sportivul din Cornu Luncii a fost intens mediatizat de presa locală. Dacă autoritățile locale din Năvodari, locul unde Ionuț Prundeanu se pregătește să devină campion, i-au acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașului, acasă, la Cornu Luncii, autoritățile sunt preocupate de divergențele politice din cadrul Consiliului Local și nu de sportivii prin care această localitate este cunoscută în lume. Pe 5 septembrie 2010, una din canotoarele din Cornu Luncii, Mădălina Iacob, colegă la același liceu sportiv din Constanța cu Ioan Prundeanu, a cucerit aurul la 8 plus 1 în cadrul Campionatelor Balcanice de Canotaj. Tot din Cornu Luncii, canotorul Alin Tretiag, component al echipajelor naționale, a devenit dublu campion mondial la juniori în 1997 și campion mondial la tineret în 1999.
După Balcaniada de Canotaj pentru juniori care a avut loc în Grecia la începutul lunii septembrie și vizita medicală pe care a efectuat-o la București joi, 9 septembrie, Ioan Prundeanu a ajuns și acasă, pentru a se întâlni cu părinții înainte de începerea unui nou an școlar. Alături de aceștia și de rude, de victoriile lui Ionuț Prundeanu s-au bucurat și prietenii acestuia, chiar și foștii colegi de la grădiniță.
La doar 17 ani deține 40 de medalii
„Plecat de mult timp din Cornu Luncii s-au mai rupt legăturile. Dar cei care au aflat s-au bucurat. Am fost colegul lor de la grădiniță sau de la școală și s-au bucurat. Am venit să-mi văd părinții, să văd ce fac animalele cu care eram foarte prins. Am venit să-mi iau la revedere pentru că începem o nouă etapă care se va termina anul viitor, în septembrie. Un an de zile pentru mine înseamnă școală, 2 – 3 antrenamente pe zi și o vacanță foarte scurtă, doar dacă nu sunt competiții”, am aflat de la Ionuț.
Acesta era bucuros că a adus la Cornu Lunicii a 40-a medalie din cariera sa de canotor. Aceasta a fost obținută duminică, 5 septembrie, la Campionatele Balcanice de canotaj academic pentru juniori, de la Kastoria (Grecia). La 4 vâsle, Ioan Prundeanu, împreună cu coechipierii Adrian Cionca, Ionuț Luca și Cristi Pîrghie, a câștigat proba cu timpul de șase minute zero secunde 48 sutimi, la simplu urcând pe a doua poziție a podiumului de premiere.
Pentru sportivul din Cornu Luncii urmează pregătirile pentru Europenele de juniori din 2011, la care speră să participe și să obțină un loc bun. Apoi Campionatele Mondialele care se vor avea loc la Londra, pe pista olimpică, loc unde peste doi ani va fi olimpiada.
Visul lui Ionuț este de a ajunge la Mondiale
„Aș vrea să am un viitor cât mai bun. Dacă se poate în țară, dacă nu, în străinătate. În străinătate, sportul este văzut mult mai bine și plătit mult mai bine decât în România. Îmi doresc foarte mult să ajung la Mondiale. Sper să merg și la Olimpiada mare. Cu Dumnezeu înainte! Am 40 de medalii, dar cea mai importantă este medalia Olimpică de la Singapore, chiar dacă este din bronz. Nu contează metalul din care este confecționată, contează că am urcat pe un podium alături de alte nume ale canotajului din Lituania (locul I), care a fost medaliat cu argint la mondialele de tineret, și Germania (locul II), care este dublu medaliat cu aur la mondialele de juniori. Am fost alături de două nume mari ale canotajului”, ne-a spus Ionuț Prundeanu.