Periculos

La 17 ani, expert în tâlhărirea femeilor din Suceava

Un adolescent în vârstă de 17 ani este cercetat de poliție pentru o serie de tâlhării comise asupra unor femei din municipiul Suceava, ultima faptă fiind reclamată la poliție în urmă cu două zile. Sâmbătă, la ora 20.20, poliția a fost sesizată că o femeie a fost tâlhărită la intrarea în scara unui bloc.
Victima, Antoaneta M., localnică, a relatat cum în jurul orei 20.00, în timp ce intra în scara blocului în care locuiește fiica sa, a fost atacată de un tânăr necunoscut, care i-a smuls sacoșa pe care o avea în mână. Din relatarea femeii a rezultat că sacoșa s-a rupt în momentul în care a fost smuncită, cumpărăturile și portofelul din interior căzând jos. Individul a luat portmoneul de jos și a dispărut, la scurt timp fiind sesizată și poliția.
Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava i-au prezentat victimei un album cu autori care au mai folosit acest mod de operare, aceasta recunoscându-l pe cel care a atacat-o. Este vorba de minorul Gheorghiță V., de 17 ani, domiciliat în comuna Drăgoiești, cercetat deja pentru fapte de același gen.
Până ieri, oamenii legii nu reușiseră încă să dea de urma suspectului, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
Femeia tâlhărită în urmă cu două zile reclamă un prejudiciu de 300 de lei.

Recomandări

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Alina Gorghiu, prezentă joi, la Suceava, la Conferința „Acționăm împreună pentru protejarea femeilor victime”

Abia mutați în arest la domiciliu, trei dintre tinerii implicați în tâlhării în Suceava au primit un nou mandat de arestare

Tinerii agresori în grup din Suceava, puși sub acuzare pentru o nouă tâlhărie. Încă unul dintre cei implicați a fost arestat

Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale
Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale