Șocant

La 16 ani, cercetată penal pentru 35 de furturi și nouă tâlhării



Elena Gherman, cercetată penal pentru 35 de furturi și nouă tâlhării
Elena Gherman, cercetată penal pentru 35 de furturi și nouă tâlhării

Minora de etnie romă arestată la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a atacat-o pe proprietara casei care a prins-o în flagrant, la furat, a fost cercetată penal în peste 40 de dosare penale, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Potrivit oamenilor legii, pe numele Elenei Gherman, în vârstă de 16 ani, din comuna Șcheia, există un maldăr de dosare penale, fiind suspectă de comiterea a nu mai puțin de nouă infracțiuni de tâlhărie și a peste 35 de furturi din locuințe.
„O parte dintre fapte au fost comise până la împlinirea vârstei de 14 ani, minora neputând fi trasă la răspundere pentru faptele penale comise”, se arată în comunicatul remis de IPJ Suceava.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, aceeași minoră a atacat un bătrân, pe strada Oituz din municipiul Suceava. Profitând de faptul că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice, adolescenta l-a pândit până într-o zonă mai izolată, l-a trântit la pământ, l-a lovit și a început să-i caute prin buzunare.
Din nefericire pentru ea, un polițist în civil, aflat în concediu, a auzit strigătele bătrânului și a intervenit, prinzând-o pe minoră și dând-o pe mâna colegilor săi.
Până să vină echipajul de poliție, minora a urlat cât o țineau puterile că polițistul în civil o bate, sperând că va interveni cineva și va reuși să scape.
Deși nu era prima oară când dădea ochii cu judiciariștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava, în lipsa unei legislații ferme împotriva infractorilor minori și a unor măsuri concrete ce pot fi luate împotriva acestora, oamenii legii i-au dat drumul la finalul cercetărilor.
Duminica trecută, însă, aceeași minoră a atacat din nou.
De data aceasta a sărit la bătaie la o femeie din municipiul Suceava (Maricica M., în vârstă de 64 de ani) care a prins-o la furat.
Abia după acest caz, polițiștii și procurorii au cerut arestarea preventivă a adolescentei, măsură însușită și de judecători.
Cum proceda minora
Potrivit comunicatului IPJ Suceava, faptele pentru care minora a fost cercetată au fost comise împreună cu alte persoane (minori sau majori) de pe raza comunei Șcheia, iar valoarea prejudiciului este de aproximativ 60.000 de lei.
„În cazul furturilor comise, minora sustrăgea în principiu bani sau bunuri mici cu valoare mare și ușor de transportat (bijuterii, aparatură electronică de dimensiuni mici, dar de valoare mare). Principalele moduri de operare folosite de minoră în comiterea faptelor sunt pătrunderea în locuință pe ușa neasigurată atunci când proprietarii se află în casă, forțarea geamurilor de la locuințele situate la parterul imobilelor, forțarea ușilor care prezintă o rezistență scăzută sau furtul din locuință atunci când practicau cerșitul”, se arată în comunicatul oamenilor legii.
Surse judiciare ne-au mărturisit că mare parte din banii proveniți din furturi ajungeau la părinții minorei, care nu erau deloc străini de activitatea infracțională a fiicei lor.
Tâlhării, cu promisiuni sexuale
Polițiștii susțin că principalul mod de comitere a tâlhăriilor era acostarea persoanelor de sex masculin, mai înaintate în vârstă, pe care, sub pretextul întreținerii de relații sexuale, îi ducea în locuri mai retrase și, prin violență, îi deposeda de bunurile avute asupra lor.
Elena Gherman, ne-au mărturisit surse judiciare, face parte din aceeași gașcă cu cei patru tineri (Marius -17 ani și Ilie -14 ani Bozomală, din comuna Șcheia, și Andrei Zlotar -19 ani și Ghiorghiță Vișan -18 ani, din comuna Drăgoiești, care, la începutul acestei săptămâni au tâlhărit la drumul mare, în mijlocul zilei, un bărbat cu dizabilități psihice, fără apărare.
„Închideți ușa și atenție la cerșetori”
„Dorim pe această cale să atragem atenția, în special persoanelor în vârstă, să asigure ușa de la locuință atunci când se află în interior și să manifeste o atenție sporită atunci când deschid ușa unor persoane necunoscute aflate la cerșit, pentru a reduce riscul de victimizare.
Totodată recomandăm cetățenilor să nu țină în locuință sume mari de bani”, e recomandarea preventivă transmisă de IPJ Suceava.



Recomandări

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică
Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică