Infractor fără buletin

La 13 ani, hoață din locuințe

O minoră în vârstă de 13 ani este cercetată de polițiști pentru un furt comis în urmă cu două zile, dintr-o locuință.
Marți după-amiază, în jurul orei 14.30, Vasile S., în vârstă de 26 de ani, din comuna Voitinel, a sesizat, prin 112, faptul că în cursul acelei zile, în timp ce era plecat de la domiciliu, persoane necunoscute i-au sustras din locuință două telefoane mobile și suma de 110 lei, prejudiciul fiind de 510 lei.
Lucrătorii postului de poliție al comunei Voitinel au reușit să dea în scurt timp de autorul furtului, acesta fiind identificat în persoana minorei de 13 ani L.C., din aceeași localitate, aflată în abandon școlar. Polițiștii au reușit să recupereze de la minoră bunurile sustrase, acestea fiind restituite părții vătămate.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Mașină condusă de un copil de 13 ani, urmărită mai mulți kilometri de polițiști înainte de a fi oprită