O minoră în vârstă de 12 ani a ajuns să fie căutată de poliție pentru a doua oară de la începutul anului, fugind de fiecare dată la iubitul său, cu șase ani mai mare, și refuzând să mai audă de familia sa. Dacă la prima plecare fata a fost găsită imediat, acum, la a doua escapadă, nici aceasta și nici cel cu care a fugit nu mai sunt de găsit.
Minora se numește Cristina Floarea Băcilă și este din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, în timp ce iubitul, Tichicean Vlad Marcu, care de curând a devenit major, provine dintr-o familie din comunitatea de romi din Plaiu – Vicovu de Sus.
Prima dată, minora a plecat de acasă pe 14 ianuarie. Cum părinții săi aflaseră că aceasta e îndrăgostită de băiat din Plaiu, polițiștii au reușit să o găsească chiar a doua zi, la locuința unde stă familia tânărului.
Adusă de poliție acasă, a fugit din nou cu primul prilej
De voie, de nevoie, fata a revenit acasă, unde a putut fi ținută însă doar patru zile. Pe 19 ianuarie, poliția a fost alertată din nou, fata fugind după ce a găsit un prilej de a ieși din casă.
Oamenii legii de la Poliția orașului Vicovu de Sus au plecat din nou în căutarea ei, la domiciliul părinților băiatului, însă cei doi nu au mai fost de găsit. Polițiștii spun că, foarte probabil, aceștia se ascund la o altă locuință din zonă, posibil chiar din Plaiu.
Dacă părinții băiatului nu par a avea nimic împotriva relației, cei ai fetei încearcă din răsputeri să o aducă din nou acasă pe aceasta. Mama minorei a luat legătura cu fata prin telefon, însă nu a rezolvat nimic. Cristina Floarea Băcilă i-a transmis că nu mai are de gând să revină acasă și i-a vorbit urât, condiții în care părinților nu le-a rămas decât speranța ca poliția să le aducă din nou copilul acasă.
Poliția face apel la populație pentru a găsi minora
Cum la mijloc este vorba de o minoră, oamenii legii au obligația să o caute pe fată și să o redea familiei, astfel că aceștia fac apel la populație, în speranța de a afla unde se ascunde aceasta.
Ca semnalmente, fata are 1,45 m înălțime, 45 de kilograme, constituție atletică, ochi căprui și față ovală. La data plecării de acasă aceasta era îmbrăcată cu o geacă din fâș de culoare verde, pulover de culoare roșie, pantaloni jeans de culoare albastră, cizme de culoare bej, iar pe cap purta batic de culoare albă cu flori mărunte.
În funcție de rezultatele expertizei medico-legale care se va face după ce fata va fi găsită, Tichicean Vlad Marcu riscă să fie cercetat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor.
Minorele care fug de acasă cu iubiții, cazuri la ordinea zilei
Cazurile de acest gen nu sunt nici pe departe rarități în județul Suceava, povestea Cristinei Floarea Băcilă fiind deosebită doar în raport cu vârsta foarte fragedă a acesteia.
Povestea minorei din Dolhasca, fugită în anul 2008 cu iubitul sexagenar, și ajunsă subiect la posturile TV naționale, este cea mai cunoscută. Și în prezent, cu puțin timp înainte de a împlini 18 ani, tânăra respectivă, Elena Oana Chihaia, figurează pe lista minorilor căutați de poliție, de fiecare dată când a fost găsită aceasta fugind din nou la iubitul ei. Și în localitatea vicoveană Plaiu, în urmă cu câteva luni, o fată de 15 ani și-a părăsit familia și a fugit în lume cu iubitul ei, un consătean în vârstă de 21 de ani.
De altfel, statisticile polițiștilor de la compartimentul „Urmăriri” din cadrul IPJ Suceava arată că, în majoritate covârșitoare, disparițiile minorelor sunt plecări voluntare, acestea fiind foarte ușor influențabile și fugind pentru a-și trăi relațiile cu proaspeți iubiți.