Micul matematician

La 10 ani, își poate împodobi bradul de Crăciun numai cu medaliile obținute



Mihai a participat la numeroase concursuri, întorcându-se de la majoritatea cu medalii, premii și diplome
Mihai a participat la numeroase concursuri, întorcându-se de la majoritatea cu medalii, premii și diplome

La numai 10 ani ai săi, Mihai Horodincă, elev în clasa a IV-a la Școala „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuți, își poate împodobi bradul numai cu medaliile și diplomele obținute la concursurile de matematică.
Într-un an de zile, de când a matematica a devenit materia preferată de la școală, Mihai a participat la nu mai puțin de 14 concursuri locale, județene și interjudețene, întorcându-se de la majoritatea cu medalii, premii și diplome.
Micuțul matematician are deja un teanc de medalii și premii și e încântat de ideea de a-și împodobi bradul de Crăciun cu tot ce a „cules” de pe la concursuri.
Ultimul concurs la care a participat a fost chiar acum două zile, la Suceava, organizat de revista de matematică „Sinus”, cu concurenți din Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, iar Mihai a mai adăugat la palmaresul său încă un loc I.
Dintr-o țiplă de plastic începe să scoată medaliile obținute de aproximativ un an, de când, îndrumat de părinții săi, administratorii unei firme de calculatoare din Rădăuți, a început să participe la concursuri.
„«Arhimede», etapa I, locul I, la etapa a II, tot locul I, la etapa a III, tot locul I, la finalul concursului, premiul de excelență – locul II pe România… locul I, la «Euclid», locul I la «Isteții de la Arbore»….”, mi-a prezentat micuțul matematician o parte dintre medaliile obținute.
La unele concursuri au fost și premii în bani (100, 200, 500 de lei) și, uite așa, Mihai a început să aibă propriile economii. Și cont în bancă. Cu ajutorul părinților, e drept, care vor ca toți banii câștigați de Mihai să-i strângă într-un cont pe numele fiului lor.
În urmă cu câteva luni, Mihai a fost ales să participe la „Tabăra Viitorilor Olimpici” de la Câmpulung Muscel. Deși abia terminase clasa a III-a, Mihai fost admis în tabără, deși ceilalți participanți absolviseră cel puțin clasa a IV-a.
Micul matematician de la Rădăuți va vorbi despre pasiunea lui, matematica, sâmbătă, 11 decembrie a.c., ora 9:00, la TVR 2, fiind recomandat de echipa „viitorilor olimpici”.
Cât despre cadourile lui Moș Crăciun, Mihai nu e un copil pretențios. Poate va primi un joc de Lego, de care, de asemenea, e foarte pasionat, sau un joc pe calculator.
„Ce-o fi… ce o să aibă Moșul, nu m-am gândit la ceva anume”, a rezolvat și această problemă Mihai Horodincă.