Crima de la Panaci

L-a lovit cu picioarele și genunchii în stomac până l-a omorât



Cazul de omor petrecut în comuna Panaci a fost confirmat și de constatările medico-legale, conform acestora bărbatul găsit mort în propria casă decedând după ce a încasat mai multe lovituri violente cu picioarele și genunchii în stomac și abdomen. După cum am relatat în ziarul nostru de ieri, Nicolaie Amăriuței, în vârstă de 42 de ani, din satul Glodu, comuna Panaci, a fost găsit mort în propria casă luni dimineață. Câteva ore mai târziu, anchetatorii au stabilit că, în seara de duminică, victima a consumat băuturi alcoolice, în locuința sa, împreună cu un bărbat care lucra cu ziua în sat, identificat ulterior în persoana lui Maricel Sandu, în vârstă de 43 de ani, din comuna Roma, județul Botoșani. Din ancheta poliției rezultă că între cei doi, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan, bărbatul din Botoșani aplicându-i mai multe lovituri celui care l-a primit în casă, după care a dispărut. Necropsia a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii interne produse ca urmare a lovirii repetate.
Suspectul poliției a fost reținut, urmând a fi cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor.



Recomandări