KPMG și Țuca Zbârcea&Asociații vor fi consultanți la privatizarea Poștei



Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a desemnat câștigătoare oferta depusă de consorțiul KPMG România și casa de avocatură Țuca Zbârcea&Asociații pentru furnizarea de servicii de consultanță la privatizare Companiei Naționale Poșta Română (CNPR).
„KPMG România și casa de avocatură Țuca Zbârcea&Asociații au avut o ofertă mai bună decât cea depusă de PricewaterhouseCoopers (PwC), al doilea ofertant. Ministerul Comunicațiilor a transmis, vineri, celor doi ofertanți, un anunț privind punctajul obținut”, a declarat vineri pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Comunicațiilor.
Procesul de privatizare a Poștei vizează cederea unui pachet de cel puțin 20% din acțiunile companiei, printr-o majorare de capital, operațiune asumată în relația cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Consultantul va asigura serviciile necesare punerii în aplicare a prevederilor strategiei de privatizare și finalizarea tranzacționării acțiunilor nou-emise către un investitor strategic.
Premierul Victor Ponta a declarat marți că în perioada următoare conducerea companiei Poșta Română și cea a operatorului național poștal din Belgia se vor întâlni pentru a discuta despre proiectul Guvernului român de atragere a unui investitor străin.
Premierul s-a aflat, luni, într-o vizită oficială la Bruxelles, unde s-a întâlnit și cu omologul său belgian„ Elio Di Rupo, pentru discuții privind proiectul de colaborare între Poșta Română și operatorul național de poștă din Belgia.
Poșta Română este cel mai mare operator de profil și dispune de o rețea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poștale.
Acționarii operatorului sunt Ministerul Comunicațiilor – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.
În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice.
La finele anului trecut, compania avea datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariați a scăzut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.