Kovesi: Nu exclud o candidatură pentru DNA și nicio altă funcție privind MCV



Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a declarat, luni, că nu exclude o candidatură pentru Direcția Națională Anticorupție (DNA) și nicio eventuală funcței ce presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) sau de activități anticorupție.
„Așa cum am declarat în mai multe rânduri doresc să-mi continui activitatea în calitate de magistrat. Consider că lupta anticorupție este o dimensiune importantă prin prisma MCV și a implicațiilor pe care le are pentru România”, a susținut Codruța Kovesi, în cadrul unei declarații de final de mandat ca procuror general al României.
Codruța Kovesi a anunțat, luni, că începând de marți – 2 octombrie, ziua în care îi încetează ei activitatea ca procuror general – l-a delegat, pentru o perioadă de șase luni, pe procurorul șef al DNA, Daniel Morar, în funcția de prim-adjunct al procurorului general, funcție deținută de Marius Iacob (care fusese delegat, nu numit, în această poziție).
Anterior, Kovesi precizase că le încetează de luni delegările lui Marius Iacob, Valentin Șelaru – procuror șef delegat al Secției de Urmărire Penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție – și numirile consilierilor procurorului general Dana Tițian și Marius Bulancea.
„Urmare a cererii pe care am depus-o, astăzi (luni-n.r.) a fost semnat ordinul prin care am revenit pe postul deținut anterior și am fost numită procuror în cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Sibiu. Începând cu astăzi am încetat numirile pe funcția de consilieri ai procurorului general pentru Dana Tițian și Marius Bulancea, pentru funcția de procuror șef secție lui Valentin Șelaru și pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general lui Marius Iacob, ca urmare a cererilor pe care aceștia le-au depus. Deși sunt niște profesioniști excelenți, trebuie să lăsăm oportunitatea viitorului procuror general să își aleagă echipa managerială, așa cum și eu am avut-o”, a afirmat Codruța Kovesi.
Astfel, pentru asigurarea continuității și stabilității, Kovesi „a decis să delege o persoană în poziția de prim-adjunct al procurorului general, care va asigura interimatul”.
„La această decizie a contribuit faptul că procurorul care va fi delegat are cea mai mare vechime în funcție de conducere la nivelul central al Ministerului Public, are o colaborare bună cu instituțiile europene, a fost implicat în toate misiunile de evaluare pentru raportul de țară și are experiența necesară pentru a lua măsurile care să asigure continuitatea activității Ministerului Publicului”, a spus Kovesi, precizând că acea persoană este Daniel Morar, șeful DNA.
Astfel, Daniel Morar preia funcția rămasă vacantă ca urmare a plecării lui Marius Iacob, care se întoarce la conducerea Secției de urmărire penală și criminalistică din PICCJ, iar Valentin Șelaru se întoarce la Parchetul Curții de Apel Brașov.
Biroul de presă al DNA a comunicat, pentru MEDIAFAX, că în cursul zilei de marți, când Daniel Morar preia conducerea Ministerului Public va anunța cine va asigura interimatul la Direcția Națională Anticorupție.
Surse judiciare o indică pe Laura Oprean, procuror șef adjunct al DNA.
Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a anunțat, în 17 septembrie, declanșarea procedurii de selecție a procurorilor pentru funcțiile de procuror general al României și procuror șef al DNA, în locul Codruței Kovesi, respectiv Daniel Morar (al cărui mandat a expirat în 16 februarie, fiind delegat pe funcție încă un an-n.r.).
MJ preciza că selectarea procurorilor se face în perioada 18 septembrie-4 octombrie 2012, ulterior, în urma discuțiilor aprinse de la Consiliul Superior al Magistraturii, procedura a fost prelungită cu încă o lună.
Potrivit regulamentului de numire a procurorilor șefi, CSM are termen 60 de zile până la emiterea unui aviz (consultativ) la propunerea înaintată de ministrul Justiției, decizia finală urmând a fi luată însă de președintele României.