Kovesi l-a delegat încă șase luni pe Morar la conducerea DNA



Procurorul general al României, Codruța Kovesi, l-a delegat pentru șase luni, începând din 13 februarie, la conducerea Direcția Naționale a României, Daniel Morar, așa cum a sugerat președintele Traian Băsescu în 14 noiembrie anul trecut.
Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus delegarea procurorului Daniel Morar în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.
„Delegarea a fost dispusă începând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioadă de șase luni, ca urmare a încetării actualului mandat deținut de procurorul Daniel Marius Morar”, se arată într-un comunicat de marți al Ministerului Public.
În 14 noiembrie 2011, la TVR, președintele Traian Băsescu declara că dorește să îi ceară procurorului general Codruța Kovesi prelungirea cu șase luni, până la raportul CE din vară, a mandatului procurorului-șef al DNA, Daniel Morar, care expiră în 12 februarie 2012.
Peste o lună, în 13 decembrie 2011, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susținea că numirea noului șef al Direcției Naționale Anticorupție este o preocupare a MJ și a Ministerului Public, ea neimplicând o continuitate a persoanei, dar nici nu o exclude, dacă legea o permite.
Întrebat despre cum vede sugestia lansată de președintele României în privința numirii împreună a șefului DNA și a adjuncților săi, Catalin Predoiu a susținut că este o idee pe care a practicat-o în propunerile pe care le-a făcut, procurorul general al României, Codruța Kovesi, având la dispoziție o echipă întreagă, pe care a propus-o mai departe Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), „dupa ce s-a consultat în prealabil cu procurorul general și după ce a asumat în ceea ce îl privește aceasta idee ca fiind o practică managerială corectă”.
„Eu zic că este un obicei nu numai în sistemele publice, judiciare sau nejudiciare, este o practică și în sistemele private de management al companiilor, al fundațiilor, oricăror organizații care reclamă o muncă în comun, o muncă de echipă, pentru că în absența unei comuniuni de idei, a unei empatii între lideri și
echipa sa, apar sincope, apar disfuncții”, explica Predoiu.
La rândul său, în 24 noiembrie 2011, procurorul general al României, Codruța Kovesi, declara, la B1 TV, că eventuala prelungire a mandatului procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție o va discuta cu ministrul Justiției, întrucât acesta ar putea veni cu o propunere de numire a unui nou șef.
Kovesi a mai precizat că în iunie 2012 expiră mandatele celor doi adjuncți ai lui Morar, însă procurorul șef adjunct Laura Oprean mai poate beneficia de încă un mandat de trei ani. Cel dea-l doilea adjunct este Carmen Gâlcă. Kovesi poate propune Consiliului Superior al Magistraturii delegarea lui Morar pentru cel mult 90 de zile, așa cum s-a întâmplat la începutul lui 2009.
Codruța Kovesi mai spunea atunci că va avea în primul rând o discuție cu Daniel Morar, apoi va fi o discuție în trei, respectiv între ea, șeful DNA și ministrul Justiției, pentru delegarea lui Morar până în iunie 2012.