Procurorul general, Codruța Kovesi, a anunțat, joi, că s-a început urmărirea penală împotriva firmei care administrează rețeaua de gaze din Sighetu Marmației, fiind dispusă instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor.
Șeful Ministerului Public a spus, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, că un element de noutate apărut în ancheta privind exploziile de la Sighetu Marmației este că s-a început urmărirea penală împotriva firmei de gaze, pentru vătămare corporală și distrugere calificată, dispunându-se totodată identificarea tuturor bunurilor persoanei juridice, pentru instituirea măsurilor asiguratorii.
Kovesi a precizat că au fost audiați majoritatea martorilor la exploziile de la Sighetu Marmației, urmând ca, în funcție de starea de sănătate a victimelor, să fie audiate și acestea. Până la acest moment, nicuna dintre victimele exploziilor nu a fost audiate de procurori.
Procurorul general a explicat că ancheta a fost preluată de Secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul instanței supreme pentru ca urmărirea penală să se desfășoare ritmic, având în vedere că sediul firmei de gaze este în București, iar victimele sunt internate în spitale din Capitală.
Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a dispus preluarea anchetei exploziilor de la Sighetu Marmației de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), întrucât sediul firmei ce distribuie gazul în localitatea maramureșeană este în București.
Potrivit Ministerului Public, considerentele care au stat la baza preluării prin dispoziția procurorului general al României „au vizat complexitatea cauzei, posibilitatea desemnării unor procurori din cadrul secției care să instrumenteze în mod exclusiv acest dosar, faptul că sediul central al firmei care distribuia gaz metan în oraș se află în București, astfel încât este facilitată efectuarea de cercetări în raport cu această firmă”.
„Procurorii au solicitat Autorității Naționale pentru Reglementarea Energiei desemnarea de urgență a două echipe de specialiști aparținând altor firme decât celei care distribuia gaz metan în oraș, care să efectueze verificări ale rețelei de gaz în vederea depistării și a localizării unor potențiale alte scurgeri de gaz.
În cursul zilei de astăzi (miercuri-n.r.), 22 februarie 2012, vor fi derulate verificări, începând cu sediile instituțiilor publice, verificări ce vor viza toată rețeaua de distribuție, ce se întinde pe o lungime de 26 de kilometri”, se mai arăta în comunicat.
Totodată, arăta Ministerul Public, în timpul cercetărilor la fața locului a fost ridicat din clubul în care a avut loc prima explozie sistemul de înregistrare video, ce urmează să fie supus de către experții criminaliști unor verificări.
„În cursul zilei de 20 februarie 2012, au fost audiate un număr de 14 persoane, angajați ai firmei ce asigura distribuirea de gaz în oraș, precum și alte persoane, audierile derulându-se și în continuare”, preciza sursa citată.
Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus demolarea parțială numai a doi pereți exteriori ai construcției, ce prezentau pericol iminent de prăbușire. În cursul zilei de miercuri, după această demolare parțială au continuat cercetările la fața locului.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 0.56, într-o discotecă din Sighet, aflată la subsolul unei clădiri, a avut loc o explozie în care au fost rănite șapte fete. După 14 ore, în momentul în care se făceau cercetări privind explozia, o a doua deflagrație s-a produs, fiind răniți polițiști, pompieri și un notar, care avea biroul deasupra discotecii.
În cele două explozii 21 de persoane au fost rănite, 17 fiind spitalizate, mare parte au fost aduse cu avionul militar la București.
Cinsprezece dintre victime sunt în spitalele de Arși (11) și Floreasca (patru) din Capitală, o altă victimă se află în Spitalul din Sighetul Marmației, iar alta la Spitalul din Baia Mare.