Kovesi: DNA a făcut apel în dosarul Microsoft, nu comentez condamnările

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat vineri că DNA a contestat condamnările în dosarul Microsoft date în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție, scrie Mediafax.”DNA a făcut cererea de apel și vom motiva decizia după ce apare motivarea instanței. Nu comentez sentințele, vom motiva pentru cererea de apel”, a declarat vineri Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat joi prima decizie în dosarul „Microsoft”, astfel că trei dintre cei cercetați, Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan, au primit condamnări cu executare, în timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsă cu suspendare.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Un comisar de la Garda Forestieră a recunoscut că a luat mită și a încheiat un acord cu procurorii DNA Suceava

Unul dintre dosarele care îl privesc pe fostul șef de la Permise și Înmatriculări Radu Obreja, strămutat la o altă instanță

Comisarul-șef Radu Obreja și Mihail Martin, ofițer al Direcției Generale Anticorupție

Sucevean săltat în baza unei condamnări din 2016 a autorităților din Portugalia, într-un dosar de fapte cu violență

Sucevean săltat în baza unei condamnări din 2016 a autorităților din Portugalia, într-un dosar de fapte cu violență. Foto Shutterstock