Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a făcut parte din masonierie, dar nu a semnalat asta în declarația de interese, spune Laura Codruța Kovesi, într-un interviu acordat lui Moise Guran, la Europa FM. Inspecția Judiciară este cea care a efectuat un control la DNA, informează Mediafax.
Verificarea Direcției Naționale Anticorupție a fost făcută în urma unei plângeri depuse în luna februarie de către judecătorul Camelia Bogdan, care îl acuza pe șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, de presupus abuz în serviciu având în vedere că a făcut parte din Loja Masonică, dar nu a declarat acest lucru într-una dintre declarațiile de interese.
„Nu a fost niciodată începută urmărirea penală in personam, s-au făcut verificări doar cu privire la faptă, în urma verificărilor, noi am constatat că într-adevăr inspectorul-șef a făcut parte din masonerie, într-una dintre declarații nu a declarat acest lucru, deși era obligat, am dispus clasarea pe motiv că faptele s-au prescris și am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la această situație”, a declarat Laura Codruța Kovesi, la Europa FM.
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a precizat că, din informațiile pe care le deține, Lucian Netejoru nu mai face parte la momentul actual din masonerie.





