Procurorul general Laura Codruța Kovesi afirmă că problema cea mai mare în Ministerul Public și, în particular, la unitățile de pe raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rămâne cea de personal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj-Napoca, Laura Codruța Kovesi a declarat că sunt foarte multe posturi vacante, în special la parchetele locale, unde volumul de muncă este foarte mare.
„80 la sută din volumul de activitate al Ministerului Public se găsește la unitățile de parchet locale. Sunt 181 de unități de parchet locale în România, iar acolo schemele de personal sunt ocupate în proporție de doar 50-60 la sută. Pe de altă parte, avem unități de parchet care funcționează cu un singur procuror sau cu doi procurori, o altă vulnerabilitate”, a spus Kovesi.
Printre soluțiile propuse de procurori se numără reducerea perioadei de studii la Institutul Național al Magistraturii (INM).
„Soluțiile pe care noi le-am identificat au fost transmise CSM, una dintre ele a fost reducerea școlarizării la INM de la doi ani la un an, efectuarea mai multor concursuri de admitere în magistratură pentru cei care au cinci ani vechime și pentru INM, unde am propus o modificare legislativă”, a declarat Kovesi.
Conform sursei citate, o altă problemă cu care se confruntă procurorii este spațiul de lucru insuficient.
„La Cluj, vom analiza propunerile pentru a extinde spațiile de lucru. În Ministerul Public sunt 400 de posturi vacante, dacă aceste posturi ar fi ocupate, la volumul de activitate care este, ne-am descurca. Sunt 1.500.000 de dosare pe care trebuie să le repartizăm la 1.000 de procurori, în total avem 2.000 de procurori, dar jumătate își desfășoară activitatea în ședințele de judecată, asta înseamnă o medie de 1.000-1.500 de dosare pe procuror, la o asemenea medie este foarte dificil să ceri și operativitate și nici indicele de calitate nu este întotdeauna așa cum ne dorim”, a afirmat Kovesi.
Procurorul general a precizat că o altă problemă este faptul că polițiștii sesizează parchetele cu fapte lipsite de importanță, acest lucru blocând activitatea parchetelor.
„S-a ridicat problema că, la unele unități de parchet locale, organele de poliție fac foarte multe sesizări din oficiu pentru fapte lipsite de importanță sau pentru fapte care constituie contravenții. Procurorii pierd foarte mult timp pentru a soluționa aceste dosare, în loc să se axeze pe cauzele cu adevărat importante. Va avea loc o discuție între doamna prim-procuror și inspectorul șef, voi transmite această problemă și inspectorului general al Poliției Române, pentru că în domeniul evaziunii fiscale și al contrabandei s-a semnat un ordin comun între conducerea IGPR și procurorul general, prin care am stabilit indicatori comuni de evaluare a activității, respectiv numărul de rechizitorii, numărul de persoane trimise în judecată și arestate și prejudiciul recuperat. Și Poliția și parchetul trebuie să avem aceiași indicatori de calitate, dacă Poliția continuă să alerge după bețe și să bifeze doar că au făcut mii de sesizări fără să se preocupe de nicio finalitate, nu vom ajunge la rezultatele pe care le dorim. Sunt unele unități de poliție la care se întâmplă și așa ceva”, a spus Kovesi.
Laura Codruța Kovesi a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la bilanțul pe 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.