Internațional

Kosovo și-a proclamat independența



17 februarie, ziua "renașterii Kosovo"
17 februarie, ziua "renașterii Kosovo"

Kosovo și-a proclamat ieri independența, determinând reacțiile prompte și dure ale Serbiei și Rusiei, dar și cereri de recunoaștere internațională ale Abhaziei și Osetiei de Sud.
Parlamentul de la Priștina a adoptat, într-o sesiune extraordinară, declarația de independență prezentată de premierul Hashim Thaci. Textul în 12 puncte prevede că statul Kosovo independent va fi „consacrat păcii și stabilității” și va avea la bază „planul Ahtisaari”.
Acest plan, elaborat de emisarul special al ONU pentru Kosovo, finlandezul Martti Ahtisaari, preconizează pentru provincia din sudul Serbiei o independență „sub supraveghere internațională”, asigurată de o misiune a Uniunii Europene. Aprobat de statele occidentale, planul a fost blocat în Consiliul de Securitate al ONU de Rusia, ostilă independenței provinciei.
„Kosovo este o societate democratică, laică și multietnică”, ce va găzdui o „prezență internațională civilă și militară”, adaugă textul. Prezența civilă este cea a UE, iar prezența militară este KFOR, forța comandată de NATO în Kosovo, desfășurată din 1999 și care va rămâne pe teren după proclamarea independenței.
Reacții vehemente.
Serbia, care anulase în avans declarația de independență, a anunțat că nu va recunoaște niciodată independența Kosovo și a reacționat vehement, prin vocea premierului Voislav Koștunița, care a apreciat, într-un discurs adresat națiunii, că noul stat este unul „fals”. În opinia lui Koștunița, Kosovo a fost propulsat ilegal de Statele Unite, care sunt „pregătite să încalce ordinea internațională pentru propriile interese militare”.
„Astăzi, această politică a forței crede că a triumfat prin înființarea unui stat fals”, a declarat Koștunița. Poporul sârb va continua să lupte pentru libertatea sa, a adăugat el. „Atâta timp cât există poporul sârb, Kosovo va fi Serbia”, a adăugat premierul.
Nici reacția Rusiei nu s-a lăsat așteptată – la scurt timp după adoptarea declarației de independență la Priștina, Ministerul de Externe de la Moscova a anunțat că a cerut convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU și a solicitat Națiunilor Unite și NATO să ia măsuri în Kosovo pentru anularea proclamării independenței.
Salutări…
Albania a salutat proclamarea independenței, apreciind că 17 februarie a devenit ziua „renașterii Kosovo”. „Ziua de 17 februarie este ziua renașterii Kosovo, după atâtea sacrificii ale tuturor celor care au luptat pentru a apăra onoarea și demnitatea națiunii”, a spus premierul Sali Berisha, la numai câteva minute după proclamarea independenței Kosovo, într-o ședință a Parlamentului de la Priștina transmisă în direct de toate canalele de televiziune din Albania.
„Ne înclinăm cu respect în fața tuturor celor care au contribuit la obținerea acestei independențe – Statele Unite, Franța, Germania, Italia și Marea Britanie, dar și NATO și toate organizațiile internaționale care au rămas de partea acestei libertăți”, a adăugat el.
Statele Unite au anunțat că au luat cunoștință de faptul că provincia Kosovo și-a proclamat independența și au salutat angajamentul Guvernului său de a implementa prevederi ale Națiunilor Unite pentru protejarea comunităților etnice minoritare. „Statele Unite revizuiesc această problemă și discută pe această temă cu partenerii europeni. Vor emite cel mai probabil un comunicat în scurt timp”, a anunțat Departamentul american de Stat.
La rândul lor, Franța, Germania, Italia și Marea Britanie au anunțat că au luat notă de declararea independenței în Kosovo.
La Londra, un purtător de cuvânt al Foreign Office a apreciat că proclamarea independenței este un eveniment important pentru Kosovo, precizând că o declarație oficială urmează să fie făcută astăzi, la finalul unei reuniuni desfășurate la Bruxelles, unde miniștrii europeni de Externe „vor discuta despre noul statut al Kosovo, aspectele sale economice și politice”.
Solicitare pentru recunoașterea independenței Kosovo
Președintele kosovar, Fatmir Sejdiu, a cerut oficial „tuturor țărilor din lume” să recunoască independența Kosovo, relatează AFP.
„Am onoarea de a cere tuturor țărilor din lume să recunoască (independența) și să stabilească relații diplomatice normale cu noi”, a spus el, într-o conferință de presă organizată la Priștina.
Ambasada SUA la Belgrad, atacată cu pietre
Circa 2.000 de sârbi au atacat cu pietre, ieri, ambasada americană de la Belgrad, protestând față de declararea independenței Kosovo, susținută de Washington, relatează Reuters.
„Kosovo este inima Serbiei”, au strigat demonstranții, în majoritate bărbați tineri, care au înconjurat ambasada păzită de peste 500 de polițiști complet echipați.
Unii dintre manifestanți au spart geamurile sediului ambasadei și au intonat cântece patriotice, iar traficul pe unul dintre bulevardele principale situate în apropiere a fost blocat.
Demonstranții au smuls pietre din pavaj și din clădirile situate în apropiere, atacându-i pe polițiști și aruncând către aceștia și cu sticle și pocnitori. Întreaga zonă a fost acoperită de fum, iar câțiva polițiști au fost răniți și transportați către o ambulanță aflată în apropiere.
Poliția a intervenit, încercând să îi îndepărteze pe demonstranți de clădirea ambasadei.


17 februarie, ziua "renașterii Kosovo"
17 februarie, ziua "renașterii Kosovo"
17 februarie, ziua "renașterii Kosovo"
17 februarie, ziua "renașterii Kosovo"