Deputatul UDMR Korodi Attila a fost nominalizat să ocupe portofoliul Mediului după demisia colegului său Laszlo Borbely, în mandatul cert de doar câteva luni el urmând să ia câteva decizii importante în probleme sensibile precum proiectul Roșia Montană, aflat la finalul procedurii de evaluare.
Korodi a fost, din 2004 până în 2007, secretar de stat responsabil de integrarea europeană în Ministerul Mediului. În aprilie 2007, odată cu remanierea guvernului Tăriceanu, el a preluat portofoliul ministerului.
S-a remarcat drept un opozant al proiectului minier de la Roșia Montană, fiind autorul deciziei de suspendare a procedurii de evaluare a impactului proiectului asupra mediului, după ce o instanță din România a anulat certificatul de urbanism obținut anterior de companie. Pentru această decizie, Korodi a fost dat în judecată de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), procesul fiind încă în desfășurare, chiar dacă reprezentanții companiei au obținut, între timp, reluarea procedurii. De curând, însă, RMGC a ajuns într-o situație aparent similară, fiindu-i anulate o serie de acte pe baza cărora au fost obținute mai multe documente necesare demarării proiectului.
Odată cu revenirea la Mediu, Korodi ar putea să ia o decizie similară celei din 2008, atunci când a blocat procedura de evaluare. Între timp, Comitetul de Analiză Tehnică din Ministerul Mediului a ajuns aproape de finalul procedurii de avizare, companiei fiindu-i necesar un aviz pentru devierea râului Corna și alte câteva documente de la Ministerul Culturii, pentru ca apoi să aștepte răspunsul referitor la acordul de mediu.
Mai multe surse politice au declarat, anterior desemnării lui Korodi, că acesta a acceptat nominalizarea pentru portofoliul Mediului, însă a pus condiția să nu existe presiuni asupra sa în ceea ce privește autorizarea proiectului minier din Apuseni.
Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP) ar urma să ia, în lunile următoare, decizii importante și în alte chestiuni importante și controversate precum exploatarea gazelor de șist, însă este puțin probabil ca gigantul petrolier american Chevron, cu interese în această chestiune, să ajungă să aplice pentru avizele de mediu pentru exploatări până la alegerile generale, atunci când, cel mai probabil, mandatul lui Korodi la Mediu în actualul guvern se va termina.
Când a plecat de la Ministerul Mediului, Attila Korodi deținea un apartament de 61 de metri pătrați la Miercurea Ciuc și o Skoda Octavia din 2007, luată cu credit bancar. Tot el avea economii de 11.672 de euro și credite de aproximativ 29.500 de franci elvețieni. În urma căsătoriei cu Beata, soția sa, Korodi a obținut aproape 30.000 de euro, „cadou de nuntă și economiile soției”.
Trei ani mai târziu, în iunie 2011, atunci când și-a depus cea mai recentă declarație de avere, Korodi nu mai avea economiile în euro, dar a dobândit un teren la Miercurea Ciuc, în suprafață de 1.700 de metri pătrați, precum și alte câteva conturi bancare, unele noi, altele ale soției, în care soții Korodi dețin aproximativ 18.000 de lei și 2.300 de euro. Între timp, lui Korodi i-au crescut însă și datoriile, după ce, în 2011, a luat un împrumut pe 30 de ani de la OTP Bank, în valoare de 55.000 de euro, și un altul, de 54.600 de lei, de la socrul său, Bartalis Lajos.
Korodi Attila își construiește, probabil, o casă, din moment ce a primit de la socrul său și 30 de metri cubi de lemn pentru construcție, despre care susține că provin din pădurea proprie a acestuia și pe care i-a trecut în declarația de avere la rubrica „venituri din alte surse”, alături de un alt cadou de 2.000 de euro, primit de la tatăl său, și de alți 6.000 de euro care reprezintă „compensare locuință primită de la părinți”.
Korodi ajunge din nou la Mediu după ce Laszlo Borbely a demisionat, joia trecută, din funcția de ministru al Mediului, după ce procurorii DNA au declanșat procedurile de obținere a avizului Parlamentului pentru a începe urmărirea sa penală. Borbelyy a spus că a luat această decizie deși nu are motiv și a precizat că a transmis această decizie premierului, dar și președintelui, cu care a avut o întâlnire.
Deși la câteva ore de la anunțul DNA susținea, într-o declarație în care nu s-a referit sub nicio formă la posibilitatea demisiei, că așteaptă să vadă actele din dosar și reclama că tot ce știe despre acest subiect știe din presă, a doua zi, când și-a prezentat demisia, Borbelyy a declarat că a luat decizia „imediat” de a aflat de cererea procurorilor DNA.
La momentul la care și-a anunțat demisia, Borbely a subliniat că refuză cu tărie orice fel de acuzație pe care o consideră nefondată și că speră să își poată dovedi nevinovăția.
După demisia de joi a lui Borbely, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a preluat interimatul la Ministerul Mediului. Cu ocazia primirii portofoliului, Ungureanu și-a elogiat predecesorul și a spus că își dorește un interimat cât mai scurt.