Korodi: Guvernul pregătește o lege privind depozitarea deșeurilor rezultate din construcții



Guvernul pregătește un act normativ privind depozitarea deșeurilor rezultate în urma demolării unor construcții, a anunțat, joi, la Cluj, ministrul Mediului și Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, citat de corespondentul MEDIAFAX. „Vom veni cu o hotărâre de Guvern care pleacă de la simplul fapt de demolare a unei clădiri și care trebuie să aibă o aproximare a deșeurilor rezultate în urma demolării construcției. Cantitatea de deșeuri va fi anunțată la Agenția de Protecția Mediului și va exista un flux de urmărire a ceea ce și-au propus constructorii să producă ca și deșeuri pentru a ajunge la depozite conforme de deșeuri industriale”, a declarat Korodi, la conferința „Oportunități de cooperare româno-maghiare în protecția mediului”, organizată de Biroul Comercial al Ambasadei Ungariei la București și Ministerul Mediului și Apelor din Ungaria.
Korodi speră ca fiecare oraș mare din România să înceapă investiții pentru a avea depozite pentru deșeuri în construcții și sisteme de utilizare a acestor deșeuri prin concasare.
„Sper ca viitorul Guvern să meargă mai departe și să decidă ca, la nivel național, o parte importantă din deșeurile din construcții să fie utilizată ca material de bază în construcții de infrastructură”, a afirmat ministrul Mediului.
Potrivit acestuia, o astfel de reglementare privind deșeurile din construcții se impune în condițiile în care România „este un exemplu relevant în acest domeniu, deoarece s-a intrat într-o febră a construcțiilor de parcuri industriale, drumuri, investiții imobiliare”.
„Toate au o singură problemă, aceea că molozul rezultat din construcții este transportat în locuri care ies din cadrul legal. Afacerea de a reutiliza deșeurile de construcții nu funcționează pentru că tot ce înseamnă astfel de deșeuri ajunge pe terenuri virane”, a explicat Attila Korodi.