Korodi: Campania „Marea debarasare” continuă în 4 octombrie și se extinde și în zona rurală



Ministrul Mediului, Korodi Attila, a spus marți, într-o conferință de presă, că a treia ediție a campaniei de colectare a deșeurilor electrice și electronice, „Marea debarasare”, începe în 4 octombrie și se va extinde și în zona rurală. Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a lansat campania „Marea debarasare” în 2007, iar la prima ediție au fost vizate 110 localități și s-au colectat 600 de tone de deșeuri electronice și electrice.
„Nu valoarea contează, ci participarea autorităților locale”, a spus ministrul Korodi Attila, care a adăugată că, la 19 aprilie 2008, valoarea colectată a deșeurilor a fost mai mare.
A treia ediție a campaniei va începe în 4 octombrie și, concomitent, se va lansa o campanie la nivel național prin care, în fiecare sâmbătă a fiecărei luni, timp de un an de zile, se vor organiza colectări de deșeuri de echipamente electrice și electronice.
Ministrul a precizat și că, dacă până în prezent, campania de colectare s-a adresat exclusiv locuitorilor din mediul urban, noutatea din această toamna constă în organizarea unei acțiuni de colectare și în zona rurală, sub forma unui proiect pilot.
Astfel, în județul Argeș și Covasna vor ajunge camioane pentru colectarea deșeurilor, mai ales în zona rurală, iar fiecare va staționa aproximativ 30 de minute în fiecare localitate.
Totodată, ministrul s-a declarat convins că deșeurile ar putea reprezenta o sursă de profit, în condițiile unei colectări responsabile și conforme normelor UE.
Acesta a explicat că 90 la sută din deșeurile de pe teritoriul României provin din minerit (aproximativ 355 de milioane de tone anual), iar restul, din activități industriale și agricole, însumând aproximativ 8,19 milioane de tone. În total, România produce anual 364 de milioane de tone de deșeuri. Această cantitate, plus un sistem eficient de colectare, ar produce profituri importante, este de părere ministrul Korodi.
„Autoritățile locale nu pot rămâne indiferente. Astfel poate să scadă factura pentru serviciile de salubrizare. Un segment aparte îl reprezintă deșeurile electrice și electronice. Colectarea acestora este o obligație pentru fiecare dintre noi”, a mai spus ministrul Korodi, în contextul în care există o țintă anuală, impusă de Uniunea Europeană, de patru kilograme pe cap de locuitor.
„Nu toate depind de producători, depind și de consumatori”, a mai spus ministrul Mediului, adăugând că autoritățile locale sunt totuși veriga slabă în problema colectării deșeurilor. Ministrul Mediului a mai spus că dacă până în iulie 2010 autoritățile nu ating țintele, li se vor acorda penalizări.
Cristina Bogdan, general manager AVE, un operator de salubrizare, este de părere că „sunt județe unde cei din administrație nu știu ce înseamnă salubrizarea la nivel înalt”, nefiind vorba, neapărat, de rea voință.
Potrivit lui Bogdan Constantinescu, manager de marketing urban, operatorii de salubrizare sunt obligați să facă investiții majore, mai ales pe partea de tratare a deșeurilor, marja de profit fiind deocamdată mică, de 5-10 la sută.
Pe de altă parte, Valentin Negoiță, președintele EcoTic, o organizație colectivă de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice si electronice, susține că deșeurile electronice au devenit subiectul unui comerț și obiectul unei licitațiie și s-a declarat în favoarea monitorizării și controlării acestui comerț.