Noul ministru al Mediului, Attila Korodi, a depus, marți, jurământul de învestitură în funcție, la Palatul Cotroceni, în fața șefului statului, a președinților celor două Camere ale Parlamentului, a premierului și a reprezentanților Guvernului.
Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretul pentru numirea lui Attila Korodi în funcția de ministru al Mediului.
Deputatul Attila Korodi a fost nominalizat, marți, de UDMR, pentru funcția de ministru al Mediului, pe locul rămas vacant după demisia lui Laszlo Borbely.
Anunțul a fost făcut de președintele UDMR, Kelemen Hunor, după ședința Consiliului Permanent al Uniunii.
Președintele UDMR și-a declarat speranța că acest mandat scurt, până la alegeri, va fi un mandat foarte bun și, din punct de vedere al ministerului, toate proiectele, programele care trebuie să fie continuate vor fi continuate.
Korodi Attila a declarat, după anunțul făcut de liderul Uniunii, că acest minister important va fi „organizat în bune condiții” și programul de guvernare va fi continuat în aplicarea sa „cât mai profundă”.
„Îmi face onoare această nominalizare din partea Consiliului Permanent și a domnului președinte Kelemen. Nu o privesc ca pe o șansă, ci ca pe o responsabilitate. Sper ca activitatea mea să fie o contribuție importantă guvernului Ungureanu și viziunea mea asupra protecției mediului să poată să însemne încă un adaos la ce s-a întâmplat până acum”, a declarat Korodi, adăugând că programe importante începute în timpul mandatului lui Borbely vor trebui să fie continuate.
Întrebat despre punctul său de vedere în legătură cu proiectul Roșia Montană, Korodi a spus că trebuie reluate „ultimele evoluții în doi ani de zile în procedura de evaluare cu toate elementele ei complexe” și după aceea va putea să își dea „o părere foarte punctuală”.
Korodi Attila are 35 de ani. După alegerile parlamentare din noiembrie 2004, Korodi a fost desemnat de către UDMR pentru postul de secretar de stat la Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, ocupându-se de coordonarea Departamentului de Integrare Europeană. În aprilie 2007, Attila Korodi a fost numit ministru al Mediului, post ocupat timp de un an.