Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunțat, într-o conferință de presă, că începând de ieri este membru PNL, precizând că a luat această decizie în urma invitației lansate de liderul PNL, Crin Antonescu.
El a spus că a acceptat să devină membru PNL în urma invitației lui Crin Antonescu.
„Această invitație m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit și rezultatul este cel de astăzi”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă susținută alături de președintele PNL, Crin Antonescu.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a menționat că invitația adresată lui Iohannis de a deveni membru al PNL a fost una „insistentă” și de „mai multă vreme”.
„Sunt bucuros așadar că o personalitate deosebită se alătură PNL. De la congresul din 2009 am vorbit despre efortul PNL de a aduce în rândurile sale personalități remarcabile ale societății românești din diverse domenii. (…) Ceea ce s-a numit proiectul Iohannis în 2009 este unul dintre cele mai importante, mai semnificative și mai dragi proiecte la care am lucrat. Proiectul Iohannis din 2009 nu a reușit în practica politică, asta nu înseamnă că nu a fost fertil. El a stârnit, a primit un răspuns din partea societății atunci, un răspuns copleșitor favorabil, a stârnit energii noi, a stârnit speranțe noi”, a spus Antonescu.
De asemenea, liderul PNL a precizat că în acest moment există un context politic diferit și intrarea lui Iohannis în partid nu va afecta proiectele și angajamentele pe care PNL le-a făcut în USL.
„Nu am făcut niciodată un secret din atitudinea mea de apropriere față de PNL
„Atunci când vorbesc de proiectul Iohannis vorbesc despre ideea unei deschideri, unei potențări a vieții politice românești în sensul cristalizării unor elite politice și elită înseamnă putere, credibilitate, performanță. Cred că de azi înainte PNL e mai bogat, e mai puternic, e mai prestigios”, a mai afirmat Crin Antonescu.
Totodată, Iohannis a fost întrebat dacă se simte liberal odată cu trecerea la PNL.
„Nu am făcut niciodată un secret din atitudinea mea de apropriere față de PNL și asta nu numai din 2009 (…) Probabil am fost un pic liberal chiar înainte să devin membru al PNL”, a răspuns primarul Sibiului.
Edilul a fost întrebat de ce a ales acest moment pentru a se alătura PNL.
„Mi s-a părut un moment potrivit, că am trecut de alegerile generale, am avut alegeri locale anul trecut și acest pas mi s-a părut firesc acum că nu mai există nicio miză electorală. Dacă aș fi făcut acest pas înainte de locale sau înainte de parlamentare, probabil ar fi fost persoane care și-ar fi pus problema care este miza electorală, ori nu este niciuna”, a mai explicat Iohannis.
Primarul a evitat să prezinte motivele pentru care a ales să intre în PNL, însă a menționat că acestea sunt multe și sunt legate de faptul că dorește să devină și politician.
Iohannis a fost întrebat dacă opiniile sale critice față de anumite acțiuni ale USL vor fi menținute, având în vedere prevederile protocolului USL.
„Atunci când undeva se întreprinde ceva și eu cred că s-ar fi putut și mai bine, probabil voi spune și în continuare cum s-ar fi putut mai bine. Eu nu am făcut niciodată, și nici nu am de gând să o fac, critică de dragul criticii sau de dragul imaginii și atunci nu văd de ce ar trebui să-mi schimb atitudinea”, a replicat Iohannis.
De asemenea, președintele PNL, Crin Antonescu, a susținut că membrii USL nu stau „sub vreo interdicție de apreciere critică față de exercițiul guvernamental, față de orice fapt”.
„Niciunul dintre noi nu are vreo interdicție în a spune că un lucru nu i se pare bine făcut, că se putea face mai bine sau că este greșit. Deci, nici domnul Iohannis nu are cum să stea sub o asemenea interdicție. În protocolul USL este vorba de atacuri la persoană, atacuri de tipul celor care acum câteva zile premierul le deplângea ca existând între unii membri parlamentari ai Uniunii”, a explicat Antonescu.
În plus, liderul PNL a menționat că nici un protocol sau statut de partid nu ține loc de discernământ.
„Klaus Iohannis este omul public la care eu am văzut cel mai mult discernământ în 20 de ani de când fac politică. Deci, nu e nevoie ca cineva să se cenzureze, e suficient să aibă discernământ și e excelent să aibă părere și argumente, chiar critice”, a spus liderul PNL.
Al patrulea mandat de primar al Sibiului
Klaus Iohannis se află la cel de-al patrulea mandat de primar al Sibiului.
El este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) încă de la înființare, din 1990, iar din 2001 este președintele formațiunii.
Klaus Iohannis s-a lansat în politică în 2000, când FDGR a decis să aibă un candidat propriu la Primărie, cu scopul de a obține mandate de consilieri locali.
Iohannis a fost în relații bune cu președintele Traian Băsescu și cu PDL din 2004, iar în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, acestea au devenit și mai strânse, în urma vizitelor repetate pe care șeful statului le-a făcut la Sibiu.
Înaintea alegerilor locale din 2008, însă, relația s-a rupt, după ce Daniel Thelmann, primarul Mediașului, a plecat din FDGR pentru a candida pe listele PDL, câștigând, de altfel, un nou mandat.
În octombrie 2009, după căderea Guvernului Boc, Klaus Iohannis a fost propus de PSD, PC, UDMR, PNL și minorități pentru postul de premier, mandatul său urmând să fie formarea un guvern care să gestioneze problemele economice urgente și să asigure organizarea de alegeri prezidențiale. În schimb, președintele Traian Băsescu l-a preferat pe consilierul BNR Lucian Croitoru.