Klaus Iohannis a semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Franței



Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, la ora 13:00, în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Franței în România, fiind prima persoană care a făcut acest lucru, scrie Mediafax.”Întregul popor român este alături de poporul francez în aceste momente dificile, în care mulți oameni nevinovați, printre care și copii, și-au pierdut viața atât de tragic și nedrept, chiar de Ziua Națională. Gândurile noastre merg către familiile victimelor, care trec prin momente de grea încercare, pe care sperăm să aibă puterea de a le depăși. În egală măsură suntem aproape de cei răniți, cărora le urăm însănătoșire grabnică. Europa, spațiu al valorilor democrației, libertății și drepturilor omului, este lovită încă o dată – în Franța prietenă – de un act terorist abominabil. Această tragedie ne angajează și mai mult în combaterea flagelului terorismului, prin unirea fermă a efortului tuturor celor care cred în valorile umanității. Asigur Franța – așa cum am făcut-o și ieri, aici, la Ambasadă, cu prilejul sărbătorii de 14 Iulie – că poate conta pe România în acest efort. Sincere condoleanțe!”, a scris șeful statului.



Recomandări

Atacul de pe La Rambla. Lideri politici și șefi de instituții au semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Spaniei. Tudose: Dacă familia românului rănit dorește să fie tratat în România, „este în regulă”

Ministrul de Externe anunță că doi români răniți în atentatul din Franța sunt îngrijiți în spitalele din Nisa / Klaus Iohannis: Sunt în strânsă legătură cu autoritățile privind îngrijirea celor doi

Iohannis a semnat în cartea de condoleanțe de la Ambasada Belgiei: „Sunt foarte convins că putem să combatem acest flagel. În privința României nu am semnal că există amenințări suplimentare”

Iohannis: Dacă se confirmă ipoteza unui atentat la Bruxelles, terorismul a rămas în inima Europei

Sanda-Maria Ardeleanu a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor atentatelor din Paris

Deputatul PNL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a transmis ieri un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor din atentatele de vinerea trecută din Paris
Deputatul PNL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a transmis ieri un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor din atentatele de vinerea trecută din Paris

Iohannis, în cartea de condoleanțe la Ambasada Ucrainei: Transmit compasiunea mea națiunii ucrainene