Actrița Kirsten Dunst are numai cuvinte negative atunci când vine vorba despre presă. După cum informează site-ul pipole.net, vedeta seriei de filme „Spiderman” acuză presa pentru faptul că manifestă o atitudine incorectă față de femei și că vorbește despre femeile celebre într-un mod negativ. „Nu cumpăr reviste însă acum câteva zile am văzut pe coperta uneia o știre despre soțul unei actrițe care se pare că ar fi înșelat-o. Cine știe dacă este adevărat sau nu? Ceea ce m-a revoltat a fost faptul că pentru a face public acest lucru nu l-au pus pe el pe copertă, ci pe ea. Este de-a dreptul scandalos. Uitați ce a făcut el, dar era fotografia ei. Aceste trucuri pur și simplu nu le tolerez”, a declarat actrița într-un interviu acordat revistei Harper’s Bazaar.
„Bărbații pot să facă orice pentru că presa este mai îngăduitoare cu ei. Actrițele, dacă se întâmplă să iasă cu prietenii deja este ceva teribil. Ca să nu mai vorbim dacă sunt văzute în prezența unui bărbat necunoscut. Dacă un bărbat vine și flirtează cu mine, automat eu sunt o femeie ușoară. Nici nu mai contează dacă îi accept sau nu avansurile. Aceste lucruri pur și simplu ucid creierul unei femei”, a mai spus actrița.