Kirsten Dunst revine în atenția iubitorilor de film cu un rol în „Melancholia”, o producție în care apare complet goală în câteva secvențe.
Actrița în vârstă de 28 de ani, care a luat o pauză de câțiva ani de la cariera sa, revine cu rolul lui Justine în noul film al controversatului regizor danez Lars von Trier, informează dailymail.co.uk.
„Melancholia” prezintă povestea lui Justine și a lui Michael, care trec printr-o serie de evenimente cu impact fizic și psihic, declanșate de apropierea de Pământ a planetei Melancholia.
Într-o secvență a filmului, Kirsten apare complet goală, întinsă pe stânci în apropierea unui râu, iar într-o altă scenă a filmului, actrița apare din nou goală, în timp ce este ajutată să se ridice după ce a căzut pe podeaua băii.
Drama „Melancholia”, care va avea premiera pe 26 mai, îi mai are în distribuție pe Alexander Skarsgard, Keifer Sutherland și Charlotte Gainsbourg.
Actrița americană Kirsten Dunst, născută pe 30 aprilie 1982, s-a făcut remarcată în filmul „Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor” (1994), în care a jucat alături de Brad Pitt și Tom Cruise, obținând o nominalizare la Globurile de Aur și premiul pentru cel mai bun debut la MTV Movie Awards. În 1995, a fost inclusă în lista celor mai frumoști 50 de oameni realizată de revista People. Actrița a fost apreciată pentru interpretarea din „Sinuciderea fecioarelor” (1999) semnat de Sofia Coppola, regizoare cu care a mai colaborat și la „Marie-Antoinette” (2006), peliculă în care Dunst a avut rolul titular. De asemenea, a fost distribuită în filmul lui Michael Gondry „Strălucirea eternă a minții neprihănite”, în 2004, jucând alături de Jim Carrey și Kate Winslet, și a devenit celebră grație filmelor din seria „Omul-Păianjen”.