– Deși se practică în România de zece ani, de când au ieșit de pe băncile facultății primele promoții de kinetoterapeuți, sucevenii nu prea cunosc care este rolul acestei terapii prin mișcare
– Acest lucru rezultă din faptul că la Suceava sunt doar 6-7 kinetoterapeuți, dintre care trei sunt angajați ai Direcției de Protecție a Copilului
– În municipiu există un singur cabinet de kinetoterapie, deschis acum doi ani
Kinetoterapia este aproape o necunoscută pentru suceveni. La un sondaj simplu printre cetățeni ne-am dat seama că aceștia habar nu au la ce poate ajuta această terapie, și că există în Suceava specialiști în această știință. Deși se practică în România de zece ani, de când au ieșit de pe băncile facultății (deschise mai întâi la Bacău, București și Oradea) primele promoții de kinetoterapeuți, sucevenii nu prea cunosc care este rolul acestei terapii prin mișcare. Acest lucru rezultă atât din faptul că la Suceava sunt 6-7 kinetoterapeuți, dintre care trei sunt angajați ai Direcției de Protecție a Copilului, și care se ocupă de copiii cu dizabilități din sistemul de protecție al copilului (Centrul Blijdorp, Centrul de Recuperare și Echipa Mobilă), cât și datorită faptului că în municipiu există un singur cabinet de kinetoterapie. La acest cabinet, situat pe str. Dragoș Vodă nr. 29, lucrează doi kinetoterapeuți cu studii superioare, mastere și burse de studii în străinătate. Alți doi, trei asistenți, deocamdată, viitori kinetoterapeuți, pentru că acum sunt studenți la kinetoterapie, secție deschisă din acest an în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, lucrează la Spitalul Municipal.
– Persoanele care au avut o fractură, o entorsă, au nevoie obligatoriu de o perioadă de recuperare
Plecând de la îndemnul că este mult mai ușor să previi o boală decât să o vindeci, kinetoterapeuții cu care am stat de vorbă ne-au explicat de ce este importantă această terapie prin mișcare, și cui se adresează. Masajul și gimnastica de întreținere fac parte din programul de kinetoterapie și sunt la îndemâna oricărei persoane, și chiar indicate. „În general, femeile sunt mai interesate de acest capitol, plecând de la vârsta adolescenței, 15- 16 ani, și mergând până la 47-50 de ani. Partea de recuperare, însă, este mult mai complexă. Pot avea nevoie de recuperare copii de câteva luni, până la persoane care depășesc 75 de ani. Toate persoanele care au avut o fractură, o entorsă, și au avut imobilizată o anumită parte din corp în gips au nevoie obligatoriu și de o perioadă de recuperare. În perioada cât au fost imobilizați, mușchii nu au mai lucrat, iar recuperarea se face tocmai pe acei mușchi care s-au atrofiat. Tratamentele pot să dureze de la două – trei săptămâni până la câteva luni de zile. Prin exercițiile de recuperare se grăbește vindecarea”, ne-a explicat Ionuț Leca, care după ce a terminat facultatea de kinetoterapie la Bacău, a făcut masterul și a urmat o bursă de studii în Franța, și-a deschis, acum doi ani, un cabinet de kinetoterapie la Suceava.
– Bolile de coloană se pot trata prin kinetoterapie
Alte afecțiuni de care suferă mulți români, și care pot fi tratate prin kinetoterapie, sunt bolile reumatismale. Cel mai greu de vindecat sunt herniile de disc. Bolile de coloană, în general, au nevoie de recuperare (artrozele, spondilozele). De asemenea, bolile neurologice impun recuperare (hemiparezele, hemiplagiile, care nu se pot trata fără recuperare). „În cazul unui accident vascular cerebral, o persoană poate să nu-și mai folosească o anumită parte din corp. Comenzile de la creier nu mai ajung unde trebuie și, atunci, rolul kinetoterapeutului este să-l ajute pe pacient să reia mișcările pe care acesta le efectua singur înainte de accident. Să îl învețe din nou cu să se miște. Sunt cele mai lungi perioade de recuperare, care pot să dureze și până la un an de zile sau peste un an”, ne-a explicat un alt kinetoterapeut, Dragoș Alexandru Huțanu, care lucrează de mai bine de un an în kinetoterapie și, în paralel, face și masterul.
– Statul îndelungat în fața calculatorului afectează coloana vertebrală
O altă problemă constatată de kinetoterapeuți, și considerată de ei un pericol național, este lipsa de mișcare la tineri, sedentarismul. Statul în bancă 6-8 ore, la calculator, lipsa de mișcare, a determinat o anumită „atitudine” greșită în rândul tinerilor. Adolescenții cu vârste între 10 și 18 ani sunt cei mai expuși. Apar durerile de spate din fragedă pruncie, nu se iau măsuri, tinerii se obișnuiesc, într-un fel, cu durerea, iar după o anumită vârstă apar complicații grave. Din cauza poziției greșite a coloanei apar scolioze, cifoze, lordoze – deviații ale coloanei. „Unii tineri nu se adresează kinetoterapeutului sau medicului specialist, în primul rând pentru că nu au timp, pentru că nu cunosc ce presupune kinetoterapia. Aici, un rol foarte important l-ar putea avea Direcția de Sănătate Publică, care prin programe finanțate de Ministerul Sănătății ar putea avea un rol primordial în educarea și informarea tinerilor, cu privire la pericolul la care se expun nefăcând sport suficient sau deloc, stând foarte multe ore într-o poziție greșită la calculator sau chiar neștiind cui să se adreseze atunci când simt primele dureri de spate”, susține kinetoterapeutul Ionuț Leca.
– Prima ședință de kinetoterapie este gratuită
O altă categorie de persoane care ar trebui să se adreseze unui kinetoterapeut sunt persoanele vârstnice. Mai ales la femei, după menopauză apar în organismul lor unele transformări. După cum ne-au spus specialiștii, una dintre ele este pierderea calciului din oase. În aceste condiții, apar foarte frecvent fracturile, osteoporozele, iar rolul kinetoterapeutului este să fluidizeze ușor migrarea calciului din oase. „Este știut faptul că este mult mai ușor să previi decât să vindeci. Cu cât vine mai repede o persoană la medic cu atât poate fi mai repede vindecat”, a subliniat Ionuț Leca. El ne-a mai spus că atunci când o persoană vine la cabinetul său, îi solicită, în primul rând, diagnosticul pus de un medic specialist. După ce studiază diagnosticul, face și el investigațiile necesare și, apoi, discută cu pacientul. „Îi spunem ce presupune un astfel de tratament, dacă este de durată sau nu, că se impune și un efort din partea lui, exerciții pe care trebuie să le facă singur, acasă, și cumulând toate aceste elemente ajungem la un consens cu pacientul. De aceea, eu nu iau nici un ban pentru prima ședință, considerând-o mai mult de informare a pacientului. Eu lucrez individual cu fiecare pacient, circa o oră. De aceea nu pot să primesc mai mult de 8-10 persoane pe zi. Sunt cazuri când se poate lucra și pe un grup de persoane, care au afecțiuni asemănătoare, dar eu prefer să lucrez cu fiecare în parte”, ne-a explicat Leca.
– Program de kinetoterapie pentru gravide
Trist este că după ce trec pe la medicul specialist sau după ce au fost internați în spital, au urmat un tratament cu medicamente, bolnavilor nu le recomandă nimeni un kinetoterapeut, unii medici neștiind nici ei că există acești specialiști în Suceava.
Ionuț Leca recunoaște că și-a format „o elită”, pacienți cu care lucrează de doi ani, oameni care au simțit rezultatele tratamentului, și, preventiv, continuă ședințele de kinetoterapie. „Dacă pleci de la ideea să faci bani de la început nu o să reușești, dar dacă muncești și aștepți satisfacții de pe urma muncii tale, mulțumiri din partea pacienților, atunci, cu siguranță, vor veni și rezultatele financiare. Mă doare faptul că foarte multă lume nu știe că existăm, nu știe că pot să se vindece apelând la această terapie. Prețul unei ședințe este de 25 RON. Nu pot să spun că este nici mult, nici puțin, dar este totuși o oră de terapie individuală cu fiecare pacient. Se fac și reduceri în anumite situații, se lucrează în primul rând pentru binele pacientului. Din păcate, sunt și persoane care după câteva ședințe renunță. Sunt, de obicei, acele persoane care după prima ședință vor să se simtă vindecați. Le este greu să urmeze exercițiile pe care noi le recomandăm acasă, pentru că este foarte ușor să-ți dai seama dacă pacientul a lucrat între cele două ședințe sau nu”, ne-a mai spus kinetoterapeutul.
Atât Dragoș, cât și Ionuț ne-au spus că ideal ar fi ar fi ca o echipă complexă, formată dintr-un medic, kinetoterapeut, psiholog, asistent, eventual logoped, să lucreze cu fiecare pacient. Deocamdată, cei doi kinetoterapeuți fac și psihologie cu pacienții. Ionuț vrea să implementeze un program de kinetoterapie pre și postnatală. „În perioada sarcinii ligamentele se relaxează, apar dureri de spate, se umflă picioarele, dar toate aceste chinuri, dureri, la urma urmei, pot fi evitate printr-o mișcare controlată. Nu sunt de acord ca femeile însărcinate să nu facă mișcare. Ele vor naște mult mai ușor dacă fac mișcare. Este vorba de gimnastica medicală. Orice persoană are nevoie ca zilnic, cel puțin jumătate de oră, să facă mișcare. Așa se va menține sănătoasă și va evita multe afecțiuni grave”, a mai completat Ionuț. Din păcate, după ce o lună de zile a „testat” piața suceveană, lăsând pliante prin locuri publice, dând chiar anunț la ziar, doar două persoane au sunat la cabinet, și acestea au întrebat dacă pot face avort….. Este clar că viitoarele mămici nu au înțeles exact de ce servicii pot beneficia prin kinetoterapie.
– Un bărbat a scăpat „de cuțit” pentru o hernie de disc prin kinetoterapie
Tineri și dornici să implementeze la Suceava acest fel de terapie prin mișcare, Dragoș și Ionuț au fost foarte bucuroși să ne povestească câteva cazuri în care rezultatul muncii lor a fost peste așteptări. „Am simțit o mare bucurie lucrând cu o fetiță în vârstă de șase ani, care suferă de tetraplegie spastică (paralizia tuturor membrelor). Când am început exercițiile de recuperare cu această fetiță nu se mișca absolut deloc. De ceva timp fac câte trei ședințe pe săptămână și deja se văd rezultatele. Poate să miște degetele. Aș vrea măcar să o învăț să folosească scaunul cu rotile, și ar fi o mare satisfacție și ușurință pentru ea”, ne-a povestit Dragoș Huțanu. Ionuț ne-a spus și el că acum doi ani un bărbat a venit la el cu dureri foarte mari de spate. Toți medicii i-au pus diagnosticul: hernie de disc, și i-au recomandat o intervenție chirurgicală urgentă. „A venit la mine la cabinet și împreună am început terapia pentru a nu ajunge la operație. Acum omul se simte bine, nu face eforturi foarte mari, dar a scăpat de operație și continuăm terapia. Un alt caz a fost al unei femei care a venit, tot așa, la recomandarea unei alte paciente, cu dureri mari de spate. După câteva ședințe mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, femeia nu simțea nici o îmbunătățire și am trimis-o urgent să-și facă un RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară). Atunci medicul i-a descoperit un chist, care s-a dovedit apoi a fi cancerigen, și femeia chiar și-a pierdut viața. Stătea cu dureri de câțiva ani de zile. De aceea, la primele dureri trebuie mers urgent la un medic specialist. Trebuie făcute niște analize preliminare”, a completat specialistul în kinetoterapie. Vă punem la dispoziție câteva numere de telefon de unde vă puteți informa cu privire la kinetoterapie: 0230 523785, 0741 987875, 0726 505355, 0748 318114.






