Kim Kardashian a fost fotografiată, sâmbătă, alături de fetița sa, North West, la înmormântarea bunicii lui Kanye, Portwood L. Williams, în Oklahoma City.
Spre surprinderea paparazzi-lor și a celor prezenți, Kim nu a ales un outfit care să îi ascundă trupul, ci a optat pentru o rochie neagră, scurtă, care i-a pus în evidență noua siluetă de după naștere.
Aceasta nu este prima apariție publică a lui Kim de după ce a născut. Vedeta a mai apărut într-o intervenție live în emisiunea mamei sale, Chris Jenner, din imagini însă nu se putea vedea trupul său, ci doar chipul.
Săptămâna trecută, Kim a mai fost fotografiată de paparazzi alături de iubitul său, bonă și micuța North West, în Los Angeles, însă ținuta lejeră nu a lăsat la vedere silueta sa.
Starul a făcut o întreagă obsesie din a slăbi cât mai mult, ajungând să plătească sume fabuloase pentru a ajunge la rezultatele dorite.
Pentru exercițiile fizice extenuante și dieta restrictivă Kim plătește aproximativ 150 000 de dolari pe lună, cel puțin asta susțin editorii site-ul TheFIX.
(Georgiana MITROI – The ONE)