KILLERI DE GĂINI

Asemeni pupezei din tei, ornicul copilăriei lui Creangă, cocoșul Carol mă trezea în fiecare dimineață. La început părea deranjant, dar, cu vremea, m-am obișnuit: știam că, după semnalul voinicos dat de Carol, mai am parte de o bună felie de somn – cel dulce, de dimineață. Simțind, de cîteva zile, lipsa cocoșului de cartier, am cerut deslușiri vecinului. „L-am tăiat, dă-l naibii, decît să vină ăia și să mi-l gazeze”. Și uite-așa începe panica. Gripa aviară, cît o fi și cum o fi, mai are mult pînă s-ajungă și-n Moldova de sus (dacă va ajunge vreodată), dar acest adevărat măcel al inocenților a năpădit România nu ca gripa, ci ca rîia. Inamicul public nr. l a devenit nevinovata pasăre, preschimbată din victimă prezumtivă a bolii asiatice, în și mai victimă a panicii generalizate. Vechiul banc („la noi, întîi se taie și abia apoi se numără”) este deplin reactualizat și permite unuia sau altuia nenumărate ieșiri în prim-planul presei scrise, dar mai ales al televiziunilor. Și așa tot mai persecutate de schimbările climatice, de chimizare, de vînătoarea peste limite, de dispariția locurilor de cuibărit, de grăunțele otrăvite cu pesticide, de vacarmul de pe malul bălților, unde așa ziși pescari scaldă stufărișurile în concerte de manele izvorîte din difuzoarele mașinilor parcate lîngă oglinda apei, bietele aripate încearcă să-și urmeze, de milenii, drumul încrustat în taina instinctelor – spre a fi întîmpinate cu adevărată ură la locurile de popas. Nu știu dacă ați avut vreodată prilejul să ascultați zborul lebedelor. Să-l ascultați, nu să-l admirați vizual, fiindcă marile aripi izvodesc fîlfîind adevărată muzică stranie și fermecătoare. Unghiurile ce le desenează pe cer cîrdurile de gîște mari și de gîrlițe, dimpreună cu gălăgia lor hazoasă, ne mai leagă, cît de cît, de marile taine ale naturii, amintindu-ne că nu suntem singuri pe planetă, că lumea nu a început și nu se termină cu noi, că mai stăruie legi ale firii din vremuri apuse, nevotate de nici un Parlament și așezate sub semnul unui „a fost odată” perpetuat pînă-n agitația browniană a timpurilor noastre, prea puțin prietenoase cu viețuitoarele neînregimentate în cuștile-stas ale combinatelor avicole. Puneți față în față truda de operetă a killer-ilor noștri de găini cu secvențele de la „Animal Planet” în care vedem cum, pe alte meleaguri, se face atîta risipă de respect drăgăstos și se investește atîta asistență medicală costisitoare pentru cine știe ce rățoi sălbatic găsit cu aripa ruptă în vreun șanț al șoselei… Mă-ntreb care va fi etapa următoare a rezbelului cu bietele paseri – va veni, oare, rîndul vrăbiilor și al ciorilor? Al turturelelor, al privighetorilor? Că și ele, nu-i așa, pot deveni „vectori ai gripei aviare”, după cum chiar și văzduhul e-n stare să poarte, teoretic, germenii nocivi. N-avem, din fericire, nici un semn al gripei aviare la om, dar s-a interzis, culmea, și pescuitul sportiv în Deltă! Care-i legătura? O să calce vreun purtător de undiță în găinațul infectat al cine știe cărui cormoran venit de aiurea? Păi, nu seamănă cu povestea drobului de sare de pe horn? N-avem puncte de dezinfecție la fiecare debarcader? Orice-am face, zburătoarele sălbatice nu pot fi clintite din matca drumului milenar și nici împiedicate să-și tragă răsuflarea în oricare ochi de apă românesc. Lebede afli și la Bîtca Doamnei, în județul Neamț, și la Țagu, în Ardeal, și pe lacurile din Oltenia, iar rațe sălbatice, Domnul cu mila, unde vrei și unde nu vrei. N-ar fi răs-destulă închiderea găinilor mioritice în cotețe si-n curți? N-are decât să intre sub incidența condamnării la moarte păsăretul domestic lăsat de capul lui prin știoalne și pe tăpșane. Și-n locul despăgubirilor substanțiale pentru bugetul nostru costeliv, statul să asigure doar grăunțele pentru cobăile arestuite – evident, împreună cu luarea măsurilor necesare izolării reale și respectării carantinei stricte. Aud că se va da foc și cotețelor. Nu-i mai simplu să ardem toată Delta, și, la nevoie, toată țara? Dăm foc la casă și scăpăm de purici! Că păsăret răposat dintr-o cauză sau alta am aflat mereu, pe toate bălțile și imașurile; nu orice găină călcată de tractor înseamnă gripă aviară! Ne dăm mari, importanți și europeni gazînd „științific” (adică, la întîmplare) biete rațe crăcănate. Hai, că-i prea de tot!