Performanțe

Kick box-ul sucevean, pe podiumul Cupei Tiger Security



Sportivii suceveni au avut o comportare foarte bună în turneul de la București
Sportivii suceveni au avut o comportare foarte bună în turneul de la București

După mai multe medalii la nivel internațional, la mondialele pentru amatori, sportivii clubului Devencea Suceava s-au remarcat din nou la nivel național, la cea de-a treia ediție a Cupei Tiger Security și a 14-a din circuitul Golden League, ce a avut loc zilele trecute la București. Această cupă organizată de președintele federației WKF(World Kickboxing Federation), maestrul Florin Mînă a adunat sportivi din 34 de cluburi, între care s-au aflat și cei de la Clubul Sportiv Devencea Suceava și Dragon Muay Thai din Rădăuți. Cupa a avut două gale, una mică, intercluburi și una mare, în care au avut loc 11 meciuri la categoriile A și B, adică semiprofesioniști și profesioniști, ambele desfășurându-se după reguli K-1, fără lovituri de cot și o singură lovitură de genunchi în clinch. Deși nu s-au pregătit în mod special pentru această competiție, cei șase sportivi ai clubului Devencea Suceava, pregătiți de antrenorul Nicolae Moroșan au avut o evoluție foarte bună în ring, reușind la final să urce toți pe podium. Astfel, în gala mică, cea intercluburi, la cel de-al doilea meci oficial din carieră, Beniamin Sandu a reușit să se impună și să câștige medalia de aur la categoria -57 de kilograme, în timp ce colegul său, Bogdan Petrariu s-a ales cu argintul în concursul categoriei -67 de kilograme. O evoluție foarte spectaculoasă, ce a ridicat sala în picioare a avut suceveanul Andrei Bahmătă, medaliat cu argint la -70 de kilograme. Tot la a doua participare oficială s-a aflat și Alexandru Vornicu, sportiv ce a smuls aplauzele celor prezenți după ce a învins doi adversari la un interval de numai 30 de minute, fapt ce i-a adus medalia de aur la categoria -81 de kilograme.
Andrei Ostrovanu a câștigat aurul în gala mare
Campion mondial K-1 WKF la amatori, suceveanul Andrei Ostrovanu a avut și unul din cele mai dure meciuri ale galei mari cu băcăuanul Alexandru Curcudel. După trei reprize în care cei doi oponenți au încântat asistența printr-o dăruire exemplară, suceveanul Andrei Ostrovanu a reușit să se impună printr-un punctaj net superior. Tot în gala mare, un alt sportiv al clubului Devencea, vicecampion mondial în vară la amatori, Petre Gabriel Aparaschivei a făcut o demonstrație frumoasă în fața deținătorului centurii europene la profesioniști, Cristian „The Fastest” Milea, cei doi fiind dealtfel buni prieteni și colegi și în afara ringului.
“ Mulți dintre elevii mei sunt studenți la zi, la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, alții au servicii mai dificile sau altfel de probleme și de aceea nu s-au pregătit mai mult precum o fac de obicei la antrenamente. La această cupă am fost prezenți cu șase dintre aceștia, însă pe viitor cu siguranță vor fi mai mulți participanți, cu rezultate cel puțin ca acestea. Am fost foarte încântat și de colegul meu Daniel Ungureanu, ce este antrenor la Dragon Muay Thai Radauti, evoluția elevilor săi fiind una foarte bună ce le-a adus multe victorii. De aceea am pus în discuție o viitoare colaborare între cluburile Dragon Muay Thai, Bucovina Fight Team, condus de Ghiță Ignat și clubul Devencea pentru promovarea și dezvoltarea sportivilor în aceste discipline de contact într-o mai mare amploare”, a declarat antrenorul clubului Devencea Suceava, Nicolae Moroșan. Ca de fiecare dată, Nicolae Moroșan a ținut să mulțumească celor ce au sprijinit clubul, mai ales la competiții, în special lui Lucian Sănduleac, Paul Simiganovschi, MNihai Iordache, Sorin Hagheac, Andrei Negru, precum și firmelor, Safe Gyps, Alphagres, benzinăria ODN, Iordi, Impact FM și Viva FM.