Kia pășește într-o altă dimensiune lăsând impresia unui brand puternic, cu resursele necesare pentru a-și surclasa rivalii.
Marca sud-coreeană devine o reală amenințare pentru constructorii europeni și japonezi, pe măsură ce noile sale modele devin mai atrăgătoare și complexe.
Următoarea apariție în gama Kia va fi un sedan de clasă medie, cunoscut în prezent sub denumirea VG, care va emite la fel de multe pretenții ca Opel Insignia, Ford Mondeo și VW Passat. Acesta va fi comercializat în Europa începând de anul viitor și va înlocui actualul Opirus.
Cu un aspect premium și design rafinat, Kia VG se va adresa unei clientele atente la detalii și calitate.
Partea de propulsie va include pentru început doar unitatea V6 de 3,5 litri care generează 277 de cai putere. Este de așteptat ca versiunea de intrare să fie echipată cu un propulsor de 2,4 litri cu patru cilindri care să dezvolte aproximativ 174 de cai putere, preluat de la noul Sorento. Mai mult ca sigur, piața europeană va primi și o motorizare diesel de 2,2 litri și 200 de cai putere, împrumutată tot de la Sorento.
Transmisiile cu cinci și șase trepte vor completa tabloul tehnic alături de câteva sisteme de siguranță care vor conferi încredere și siguranță pasagerilor.
