Kia culege laurii succesului. Producătorul confirmă că proverbul „toamna se numără bobocii” este cât se poate de actual. Potrivit datelor furnizate de APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile) în luna septembrie cel mai bine vândut automobil de import pe piața românească este Kia Cee’d. Modelul lansat în decembrie 2006 i-a cucerit și pe clienții români, oferind un mix interesant între designul dinamic, dotările multiple siguranță și garanție fără precedent pe piețele europene: 7 ani sau 150.000 km.
Luna trecută, Kia Cee’d a reușit cel mai bun rezultat de până acum pe piața românească, surclasând rivali cu greutate. Conform APIA, modelul sud-coreean de clasă compactă a înregistrat o creștere cu 11,5 % în condițiile în care restul competitorilor au pierdut procente importante – între 26 și 43,9% în prima lună de toamnă.
Kia Cee’d s-a vândut în 850 de exemplare și ocupă primul loc în Top 10 vânzări autoturisme de import, urmat îndeaproape de Skoda Octavia – 815 unități și Renault Clio – 780 de bucăți.
Este pentru prima dată când un vehicul coreean atinge prima treaptă a clasamentului național de vânzări, iar cifrele sunt cât se poate de încurajatoare pentru modelul conceput la Frankfurt – „de europeni pentru europeni”.
În primele nouă luni ale anului curent au fost vândute 6.616 modele Cee’d (gamă ce include trei versiuni: hatchback în trei și cinci uși și break) cu 591,9% mai mult decât în perioada similară din 2007. Dacă anul trecut mașina ocupa locul 40 în topul general de vânzări pe piața românească, în prezent acesta ocupă locul 4.
În cadrul clasei compacte, Cee’d deține o cotă de piață de 8,9%, fiind al treilea model din segment ca pondere de vânzări în perioada ianuarie-septembrie 2008.
În țara noastră, Kia Cee’d este disponibilă în toate cele trei variante de caroserie. Hatchbackul în cinci uși are prețuri de bază cuprinse între 11.765 euro și 17.337 euro, varianta în trei uși, denumită Pro-Cee’d, are prețuri de pornire ce variază între 11.424 și 16.989 euro, în timp ce modelul de familie sau Cee’d Sporty Wagon costă între 12.491 și 18.111 euro. Prețurile sunt valabile piața românească și includ TVA.
De menționat că un aport important la stimularea vânzărilor a avut și titlul „Mașina Anului 2008 în România” acordat de Uniunea Ziariștilor și Editorilor Auto din România modelului Kia Cee’d.
