Kia a dezvăluit în avanpremieră noul Venga



Kia Venga
Kia Venga

Kia va fi reprezentată la Frankfurt de exponenții noului val. Pe lângă debuturile deja cunoscute, Sorento cu cea de a doua generație și Ceed în versiunea restilizată, constructorul sud-coreean a pregătit și debutul unui model cu care își va face intrarea în segmentul mic al monovolumelor.
Botezat Venga, noul automobil este echipat cu motorizări benzină și diesel, cu puteri între 75 și 115 cai putere. Pentru a putea îndeplini normele Euro 5, propulsoarele sunt echipate cu tehnologia ISG care îmbunătățește totodată și consumul în regim urban.
Bazat pe conceptul No.3, minivanul Kia promite să schimbe percepția consumatorului în ceea ce privește spațiul și confortul interior la mașinile de clasă mică. Dacă pavilionul panoramic din sticlă va reuși să amplifice senzația de spațialitate, dimensiunea neobișnuit de mare a ampatamentului – 2.615 mm și linia lungă a plafonului vor ajuta la conturarea unui habitaclu prietenos și degajat.
Kia mizează și pe flexibilitatea interiorului dată de scaunele spate rabatabile care pot fi pliate până la podea pentru a obține un spațiu de încărcare generos.
În ciuda unei lungimi de doar 4.06 metri, Venga poate găzdui cinci pasageri în condiții de confort similare unui model cu o clasă mai sus, spre exemplu Focus C-Max.
Echiparea bogată și designul tineresc sunt alte două puncte forte ale noului monovolum care va fi comercializat spre finele anului curent.
Conceput special pentru piața europeană, Kia Venga va concura pe același segment cu Opel Meriva și Citroen C3 Picasso.
Kia Venga
Clasa: Monovolum
Lungime: 4.068 mm
Înălțime: 1.600
Ampatament: 2.615 mm
Număr locuri: 5
Motorizări: benzină și diesel 75 – 115 CP
Lansare: sfârșitul lui 2009


Kia Venga
Kia Venga
Kia Venga
Kia Venga