Kelly Rowland dezvăluie invidia față de Beyonce în noua ei melodie



Cântăreața Kelly Rowland a lansat o nouă melodie cu o puternică încărcătură emoțională în care vorbește despre sentimentele de invidie față de fosta ei colegă de trupă Beyonce, cât și despre o relație din trecut în care a fost abuzată.
În single-ul lansat de artista de 32 de ani în urmă cu două zile, „Dirty Laundry” („Rufe murdare”), Rowland vorbește despre succesul imens al lui Beyonce, fosta colegă din trupa Destiny’s Child, prin versurile: „Când sora mea era pe scenă (…)/ Eu eram furioasă (…)/ O pasăre în cușcă, nu ai ști niciodată cu ce am avut de-a face/ Am mers pe drumuri separate, dar am fost fericită că a fost grozavă.”
Rowland continuă cu versurile despre perioad în care Beyonce începuse să se bucure de un succes mai mare decât fostele ei colegi de trupă: „Dulce-amărui,/ Ea era sus, eu eram jos/ Nu mint, mă bucur pentru ea, dar eu ce fac acum?”
Pe de altă parte, cântăreața povestește și despre o relație în care a fost abuzată: „Eram închisă în casa asta, mințind-o pe mama/ Mă gândeam că nu putea fi mai rău, în timp ce amplificam drama/ Am început să chem oameni din cauza lui, eram bătută/ Lovea fereastra de parcă eram eu, până s-a sfărâmat.”
Melodia „Dirty Laundry” este cel mai recent single de pe al patrulea album al lui Kelly Rowland, „Talk a Good Game”, care va fi disponibil în magazinele din Statele Unite din 18 iunie, scrie Huffington Post.
Grupul Destiny’s Child s-a format în anul 1990, în Texas, din componența inițială făcând parte Beyonce Knowles, Kelly Rowland, LaTavia Roberson și LeToya Luckett. Primul album al trupei a fost lansat în 1998. Un an mai târziu, cu albumul „The Writings on the Wall”, grupul a început să devină cunoscut. Succesul a venit, însă, odată cu transformarea Destiny’s Child în trio.
Trupa și-a anunțat despărțirea în 2002, reunindu-se doi ani mai târziu doar pentru lansarea unui album de studio. Ulterior, cele trei artiste s-au dedicat exclusiv proiectelor solo.