Kelly Brook suspină după fostul iubit



Deși s-a despărțit de Billy Zane, frumoasa actrița Kelly Brook încă mai are sentimente pentru fostul iubit. „Mă văd singură, dar încă îl mai iubesc pe Billy. Cu cât petrecem mai puțin timp împreună, cu atât devine mai complicat”, a mărturisit actrița. Cei doi amorezi au decis să se despartă după moartea tatălui lui Kelly, Kenneth Parsons, tragedie ca a afectat profund viața actriței. „Eu și Billy călătorim în toată lumea și cunoaștem persoane frumoase. Am reușit să facem asta timp de patru ani, când eram împreună, dar eu nu am mai avut energia necesară. Când a murit tatăl meu, am ajuns la capătul puterilor. Mi s-a frânt inima când m-am despărțit de Zane, dar nu puteam să susțin emoțional o altă persoană și pe mine. Am vrut să fiu alături de familia mea”, a mărturisit Kelly. În ultima perioadă, viața vedetei pare să fi revenit la normal. Brook a primit un rol în serialul „Moving Wallpaper” și va prezenta emisiunea „Dirty Dancing: The Time Of Your Life”. „Ajunsesem la capătul puterilor și de-abia în ultimele două luni mi-am revenit. M-am mutat într-o casă nouă și am noi proiecte de desfășurat”, a spus optimistă actrița.