Kelemen, întrebat dacă ar putea fi nominalizat vicepremier: „Nici nu se pune problema”



Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, că „nici nu se pune problema” să fie nominalizat vicepremier în Cabinetul Ungureanu.
Întrebat dacă este viabilă varianta ca el să fie nominalizat vicepremier, Kelemen Hunor a răspuns: „Nici nu se pune problema”.
De asemenea, liderul UDMR a sugerat, după ședința Consiliului de conducere al organizației, că „nu se conturează o schimbare” a miniștrilor Uniunii.
„Aceasta vom spune domnului Ungureanu în seara aceasta, după ce vom finaliza programul de guvernare și după ce vom stabili toate punctele din programul de guvernare, iar programul de guvernare este esențial și oamenii sunt esențiali, membrii Cabinetului, dar la noi nu se conturează o schimbare în acest moment”, a spus Kelemen, întrebat dacă actualii miniștri ai UDMR își vor păstra posturile în viitorul guvern.
Vicepremierul Marko Bela a declarat, marți, că nu s-a pus problema schimbării formulei guvernamentale în ceea ce privește portofoliile care revin fiecărui partid din coaliție de guvernare.
„În ceea ce privește prezența noastră, formula, ministerele, nu s-a pus problema unei schimbări privind formula, nici în cazul UDMR, nici în cazul celorlalte formațiuni, așa cum știu eu. Mă refer nu numai la PDL, ci și la UNPR”, a spus el, întrebat dacă UDMR își dorește mai multe portofolii în viitorul Cabinet.
El a spus că pentru UDMR este important programul.
„Pentru noi, în acest moment, totuși, e important programul, ce vrem să facem până în toamnă, ceea ce vrea să facă noul Guvern”, a mai precizat senatorul Uniunii.