Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat vineri pentru MEDIAFAX că UDMR nu are niciun motiv să nu îl voteze pe Sorin Grindeanu, afirmând că Parlamentul trebuie convocat repede, având în vedere că în zece zile premierul desemnat trebuie să vină în fața Legislativului.
„Așteptăm lista de guvern, programul de guvernare, să fie convocat Parlamentul. În principiu, noi nu avem nici un element care ne-ar determina să nu îl votăm pe Grindeanu. Colegii care îl cunosc mai bine, care au lucrat cu el atât în județul Timiș, cât și în Parlament mi-au spus că este un om deschis, serios, un bănățean în toată regula și putem să îl susținem. Trebuie să luăm o decizie formală, dar recomandarea va fi să îl votăm. (…) Președintele a făcut ceea ce era de așteptat după ce a respins-o pe doamna Sevil Shhaideh, prima propunere”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele UDMR Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a afirmat că Parlamentul trebuie convocat repede, pentru a respecta prevederea constituțională potrivit căreia în zece zile premierul desemnat trebuie să vină în fața Legislativului.





