Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că Uniunea nu poate accepta varianta transformării regiunilor de dezvoltare în opt „județe-mamut”, neexistând argumente suficiente pentru asta, și avertizează că dacă PDL va insista pe acest proiect va exista o problemă în Parlament și nu va mai fi majoritate.
Kelemen a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că nicio organizație județeană sau teritorială a UDMR nu susține o astfel de variantă, iar acest punct de vedere a fost transmis în ședința coaliției
„Noi am spus, marți, în coaliție că nu putem accepta varianta transformării celor opt regiuni de dezvoltare în opt județe-mamut. Nicio organizație județeană sau teritorială a UDMR nu susține o astfel de variantă. Din punctul nostru de vedere, nu este posibilă o susținere față de un astfel de proiect. Noi am spus că pentru noi punctul de plecare este proiectul nostru de reorganizare cu 16 regiuni de dezvoltare și că o reformă administrativă se poate construi pe 16 regiuni, nu pe opt. Nu avem cum să susținem un astfel de demers, nici din punct de vedere politic, nici din punct de vedere tehnic. Noi considerăm că nu există argumente suficiente pentru a crea opt județe-mamut”, a declarat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, într-un astfel de proiect de reorganizare este nevoie întâi de o decizie politică, urmând ca apoi să se ia în calcul și aspectele tehnice.
„E nevoie întâi de o decizie politică, apoi de chestiunile tehnice privind serviciile deconcentrate, oficiile și competențele care sunt la nivel județean. Până nu avem o decizie politică nu putem merge mai departe cu aspectele tehnice”, a spus Kelemen.
Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care PDL va insista cu proiectul de reorganizare, iar Guvernul își va asuma răspunderea, Kelemen a spus că fără o susținere în coaliție nu va mai exista majoritate în Parlament.
„Nu știu dacă PDL și premierul Emil Boc doresc să-și asume răspunderea. Fără o susținere în coaliție, nu va avea majoritate în Parlament. Fără o majoritate în Parlament, nu există Guvern. Lucrurile sunt foarte clare. Încă nu știu dacă va insista PDL pe acest proiect cu opt regiuni transformate în opt județe, dar, să fie clar, nu va exista o susținere din partea noastră pe un astfel de proiect. Dacă va merge mai departe premierul, sau PDL, fără susținerea noastră, înseamnă că vom avea o problemă în Parlament, nu va exista o majoritate. Dacă PDL vine să insiste cu asumarea răspunderii, nu va exista susținerea noastră și dacă nu există susținere nici coaliția nu funcționează, dar nu vreau să intru în speculații. Important este că, dacă fără sprijinul nostru se va iniția o asumare pe acest proiect, UDMR nu va susține și dacă nu va susține înseamnă că nu face parte din majoritatea parlamentară”, a precizat Kelemen Hunor.
El a subliniat că în zilele următoarele partidele din coaliție vor continua discuțiile pe tema reorganizării „la nivel politic”.
Președintele UDMR și-a exprimat uimirea, în contextul dezbaterilor din România privind reorganizarea administrativ-teritorială, față de lipsa oricărei reacții pe această temă din partea Guvernului Ungariei.
„Deocamdată nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nu știu dacă Guvernul Ungariei este interesat de acest proiect sau are o poziție. M-am și mirat un pic pentru că ei, în astfel de chestiuni care privesc viitorul comunității maghiare din România, reacționează, dar până acum nu au reacționat”, a conchis Kelemen Hunor.
Și liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Mate Andras, declara, marți, după ședința coaliției, că PDL a insistat pe varianta propusă pentru reorganizarea administrativ-teritorială, iar UDMR a transmis clar că nu este de acord cu acest proiect.
„Nu suntem de acord cu reorganizarea propusă de PDL. Am spus foarte clar în ședința coaliției că nu suntem de acord cu această reorganizare pentru că este făcută în așa fel încât nu va ajuta la dezvoltarea economică coerentă a acestor regiuni. S-a gândit cineva ce se va întâmpla, de exemplu, cu tribunalele județene? Nu s-a gândit. Trebuie făcut înainte un studiu de impact. Cei de la PDL au insistat pe varianta lor, iar noi am spus clar «nu și nu»”, a spus deputatul UDMR.
Întrebat ce se va întâmpla dacă Executivul își va asuma răspunderea pe proiectul reorganizării, Mate a apreciat că se va merge pe această variantă „doar în situația în care se dorește o schimbare de Guvern”.
Potrivit acestuia, partenerii de coaliție au convenit să mai aibă întâlniri pe tema proiectului de reorganizare administrativ-teritorială.
Liderii PDL și cei ai UDMR, reuniți în ședința coaliției, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a țării, reprezentanții formațiunii maghiare spunând în timpul discuțiilor că nu au susținere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL, declarau agenției MEDIAFAX surse participante la discuție.
Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că unii democrat-liberali consideră că s-a făcut o greșeală atunci când secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a declarat că Executivul ar dori să-și asume răspunderea pe un astfel de act normativ.
Reprezentanți ai PDL consideră că, dacă s-ar asuma răspunderea, ar exista riscul ca Guvernul să cadă la o eventuală moțiune de cenzură a opoziției.
Atât premierul Emil Boc, cât și alți lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declarație în legătură cu concluziile ședinței de luni a coaliției. Conducerea PDL s-a reunit în ședința BPN la ora transmiterii acestei știri. La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât și secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declarație presei.
Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a discutat cu premierul Emil Boc despre propunerea de reorganizare administrativă făcută publică de Ioan Oltean și a aflat că „nu este vorba despre o poziție a PDL”, ci probabil de o propunere a lui Oltean.
„Noi n-am fost consultați, l-am întrebat pe premierul Emil Boc dacă s-a corelat PDL. Am aflat că nu este vorba de o poziție a PDL, domnul Oltean a transmis propria propunere, probabil. În coaliție nu ne-am corelat, nici în PDL nu există o astfel de concepție. Există o intenție, cu care suntem de acord, că actuala împărțire administrativă a României trebuie schimbată, că este nevoie de una nouă. Deocamdată, avem nevoie de dezbateri pentru cristalizarea unei anumite concepții”, a spus Marko Bela.
El a precizat că reprezentanții UDMR susțin propunerea înființării a 16 entități administrative, subliniind că în coaliție nu este cristalizat la ora actuală „un proiect bine închegat și corelat”.
Președintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că viziunea partidului său pentru reorganizarea administrativă a țării pornește de la comasarea județelor și a precizat că forma finală a proiectului va fi decisă în coaliție.
Ioan Oltean a spus, vineri, într-o conferință de presă, că formula pe care actualii guvernanți o propun este trecerea de la 41 de județe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni și răspunde și cerințelor de absorbție a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat și o valorificare mult mai eficientă a acestora.
Întrebat care vor fi capitalele acestor opt județe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Constanța, Iași, Ploiești și București.
Oltean a mai anunțat că Guvernul și-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt județe, precizând că se dorește ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.