Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a avut o discuție cu premierul Emil Boc în care au convenit ca legea adoptată tacit la Cameră care prevede abrogarea studierii Istoriei și Geografiei în limba maternă să fie „blocată” în Senat.
„Am discutat cu premierul Emil Boc și am convenit că acest proiect de lege va fi blocat în Senat. Acesta este dorința PDL, acesta este solicitarea și dorința noastră”, a declarat președintele UDMR agenției MEDIAFAX.
Klemen s-a referit la proiectul de modificarea a Legii educatiei naționale, inițiat de către deputatul Mircia Giurgiu, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaților.
„Proiectul de lege trebuie să fie blocat la Senat, care este Cameră decizională, unde se poate remedia această defecțiune. Suntem supărați, avem o nemulțumire în ceea ce privește prezența la Camera Deputaților. A fost o perioadă mai dificilă pentru PDL, fiind în campanie electorală internă, au avut congresul”, a explicat liderul UDMR.
Deputatul a mai spus că Legea educației naționale a fost adoptată de curând și nu este nevoie ca legislația să fie modificată din nou.
„Noi solicităm disciplină, solicităm prezență, solicităm consecvență”, a mai arătat Kelemen Hunor, care a subliniat că, în urma discuției cu premierul Boc, a simțit că esta este „foarte decis și foarte ferm” în ceea ce privește acest subiect.
Liderul UDMR a amintit că, la nivel național, la nivelul conducerii celor două partide nu au avut loc dispute și s-a declarat convins că se va lucra pentru remedierea acestei defecțiuni.
„Supărarea noastră este reală, supărarea noastră este puternică, dar eu am speranța că toți suntem oameni responsabili și consecvenți și nimeni nu vrea să creeze o criză politică și tensiuni în coaliție”, a subliniat Kelemen Hunor.
Camera Deputaților a adoptat, tacit, propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu potrivit căreia se elimină din Legea educației prevederea privind obligativitatea predării Istoriei și Geografiei în limbile minorităților naționale. Inițiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere și vot final, 1 mai 2011, a fost depășit. Comisia pentru învățământ a propus respingerea proiectului, iar Guvernul nu a transmis un punct de vedere cu privire la acest proiect.
Camera Deputaților este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional. La Senat însă, coaliția are majoritatea, însă aceasta este extrem de fragilă. Din 137 de senatori, PDL, UDMR și UNPR au 69 de parlamentari.
Adoptarea inițiativei „demagogice și ultranaționaliste” care elimină obligativitatea predării Istoriei și Geografiei în limbile minorităților dovedește defecțiunile coaliției, iar susținerea acesteia ar putea arunca în aer coaliția, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX vicepremierul UDMR Marko Bela.
El a precizat că Guvernul și coaliția susțin varianta deja adoptată a Legii educației, dar că promovarea acestei inițiative, adoptate deja tacit de Camera Deputaților, ar putea arunca în aer coaliția.
Președintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat, pentru MEDIAFAX, că adoptarea eliminării obligativității predării Istoriei și Geografiei în limbile minorităților poate fi evaluată ca o defecțiune a coaliției, fiind nevoie de o mai mare disciplină a prezenței grupurilor parlamentare ale puterii.
Vicepreședintele PDL Sever Voinescu a declarat, marți, că a existat o disfuncțiune la nivelul grupurilor deputaților coaliției la adoptarea tacită a abrogării a studierii Istoriei și Geografiei în limba maternă, menționând că PDL este convins că această lege nu va trece de Senat.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, la RFI, că nu sunt șanse ca legea adoptată tacit la Cameră care prevede abrogarea studierii Istoriei și Geografiei în limba maternă să fie respinsă în Senat.
„Nu sunt șanse să se întâmple ceea ce spun… mă rog, eu am văzut-o pe Roberta (Roberta Anastase, președintele Camerei Deputaților – n.r.) și domnul Toader (Mircea Toader, liderul deputaților PDL – n.r.), ca legea să nu treacă. Mă îndoiesc de lucrul acesta, pentru că ei au probleme și la Senat în grup. Sunt foarte mulți colegi care după congresul (PDL – n.r.) care a avut loc sunt nemulțumiți și sunt mulți colegi care vin din Ardeal, care au o problemă în momentul în care noi facem publice aceste liste, pentru că nu e vot secret”, a spus Ilie Sârbu.